COD GALBEN de ger pentru judeţul Sibiu

De astăzi și până joi dimineață, județul Sibiu se află sub incidenţa CODULUI GALBEN de ger, temperaturile prognozate pentru aceste zile fiind negative, cu 10-15 grade mai scăzute faţă de valorile normale ale acestei perioade.

Din cauza temperaturilor foarte scăzute din această perioadă, exercițiul privind intervenția în caz de accident aviatic la Aeroportul Internațional Sibiu, planificat să se desfășoare mâine, 27 februarie, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a fost replanificat pentru luna aprilie.

Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, pompierii sibieni transmit următoarele recomandări:

  • îmbrăcați-vă gros și evitați expunerea în frig pentru perioade mari de timp;
  • pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală;
  • evitaţi, pe cât posibil, extenuarea. Efortul fizic în condiţii de frig vă poate cauza grave probleme de sănătate;
  • mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide. Evitați excesul de cofeină ori alcool;
  • protejaţi persoanele în vârstă, copiii, femeile gravide şi pe cei cu probleme de sănătate din anturajul dumneavoastră;
  • anunțați autorităţile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniţi sau despre care aveţi cunoştinţă;
  • încercaţi să asiguraţi animalelor condiţii corespunzătoare de hrănire şi adăpostire;
  • atenție la utilizarea mijloacelor de încălzire și a instalațiilor electrice;
  • fiţi atenţi la ţurţurii formaţi pe clădiri;
  • urmăriți permanent avertizările autorităților și aplicația DSU.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*