Colectă de carte pentru bibliotecă școlară la Cisnădioara

Ansamblul Agora Cisnadioara a lansat pe rețelele de socializare o colectă de cărți pentru Biblioteca școlară AGORA – prima bibliotecă din Cisnădioara.

”Ceea ce am început să construim cu Școala de vară Agora și cu Afterschool-ul Agora continuăm acum cu Biblioteca – un proiect dedicat copiilor din Cisnădioara, Cisnădie și Sibiu.”, spun inițiatorii proiectului.

Biblioteca va fi amenajată în unul dintre corpurile de clădire din Piața Gozelinus numărul 204 și se dorește să fie deschisă pentru public la începutul lunii mai. Biblioteca nu va oferi doar acces la cărți copiilor din sat, deoarece organizatorii își propun să organizeze aici și diverse activități pedagogice și mici evenimente care să amplifice pasiunea copiilor pentru lectură.

”Cu siguranță aveți acasă cel puțin o carte care poate bucura într-o zi un copil! Dacă doriți să contribuiți la colecta noastră vă invităm să ne aduceți cărțile pe care doriți să le donați pentru viitoarea Bibliotecă din Cisnădioara în oricare din locațiile Agora sau să ne anunțati la telefon 0740045916 de unde doriți să le colectăm. Construim împreună o comunitate, la Cisnădioara!”, este apelul lansat de inițiatorii acestui proiect inedit.

Ansamblul Agora Cisnadioara este un spațiu destinat culturii, educației clasice și turismului. Casa Paulini, Casa Agora cu Gradina și Cafeneaua in aer liber, atelierele de creativitate și design, librărie și viitoarea baza sportiva Agora.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*