Comercianții autorizați de artificii, în vizorul inspectorilor ITM Sibiu

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu desfășoară în această perioadă o amplă campanie de verificare a modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice. În perioada 5 decembrie 2022 – 6 ianiarie 2023, în județul Sibiu vor fi verificare toate cele 14 unități care au solicitat viza anuală de la ITM Sibiu pentru comercializarea articolelor pirotehnice. Acestea ot comercializa către publicul larg doar articole pirotehnice de divertisment din categoriile F1 și P1, adică cele care produc zgomot redus și pot fi folosite inclusiv în interior.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu desfășoară acțiuni de control în perioada 5 decembrie a.c. – 6 ianuarie 2023, în cadrul Campaniei naţionale de verificare a modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice. Această acțiune are în vedere efectuarea unor controale de verificare la unitățile care desfășoară activități în județul Sibiu.

”La nivelul județului Sibiu, 14 unități au obținut, de la ITM Sibiu, viza anuală pentru comercializarea de articole protehnice, urmând să obțină și viza din partea IPJ Sibiu. Dintre acestea, 8 sunt din Mediaș și 6 din Sibiu. O altă unitate a solicitat autorizarea activității de comercializare a obiectelor pirotehnice în acest an. Toate aceste unități vor face obiectul controalelor noastre”, explică Alexandru Stănilă, inspector șef în cadrul ITM Sibiu.

Acţiunea este motivată, spun reprezentanții ITM, de evenimentele grave petrecute în anii anteriori, atât în țară cât și în străinătate, soldate cu explozii și incendii de mari proporții. De asemenea, în perioada de sărbători au fost înregistrate cazuri frecvente de vătămări corporale care au avut ca și principală cauză utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice.

Astfel, pot fi comercializate către publicul larg doar articole pirotehnice de divertisment din  categoria F1 și P1 care au inscripționate instrucțiunile de utilizare în limba Română. Comercializarea acestora se poate face numai de către societățile comerciale care au obținut anterior autorizația emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, în spații special amenajate și numai după obținerea acordului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Articolele apirotehnice din categoria F1 sunta articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă; cele de categoria P1  sunt articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut.

Achiziționarea de articole  pirotehnice care nu au fost păstrate în condițiile impuse de producător, precum și utilizarea necorespunzătoare a acestora, pot produce accidentări grave atât utilizatorului cât și persoanelor aflate în apropiere.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 modificată, privind regimul materiilor explozive, comercializarea articolelor pirotehnice neinscripționate corespunzător constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 5000 la 7500 lei.

De asemenea, nerespectarea de către utilizatori a instrucțiunilor de utilizare a articolelor pirotehnice constituie contravenție și se sancționează în baza aceluiași act normative cu amendă contravențională de la 2000 la 5000 lei, iar deținerea și folosirea de articolelor pirotehnice din clasele F2, F3, F4, T1 și T2 de către orice persoană care nu este  autorizată ca pirotehnician, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, conchide Alexandru Stănilă.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*