Comuna Slimnic – Sat European de Tineret în 2021

În perioada 5 decembrie 2020 – 4 decembrie 2021 Comuna Slimnic este deținătoarea titlului de „Sat European de Tineret 2021”, titlu conferit în cadrul programului European Youth Village.

Titlul obținut de comuna Slimnic se datorează unui efort comun a membrilor Grupului de Inițiativă #Slimnic2021 – alcătuit din tinerii din comună, Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși și administrația locală, respectiv Primăria și Consiliul Local Slimnic.

„Sat European de Tineret” este un titlu oferit satelor sau comunelor care își doresc ca prin acest program să facă o schimbare în comunitatea lor.

Programul vine cu o viziune nouă și este atent construit pe baza nevoilor și problemelor tinerilor din mediul rural, fiind adaptat realităților și provocărilor cu care aceștia se confruntă.

Prin implementarea programului European Youth Village/Satul European de Tineret se urmărește dezvoltarea comunităților rurale în patru domenii cheie: Educație, Cultură, Voluntariat și Dialog Structurat.

8 comune din România au intrat în competiția finală pentru titlul de „Sat European de Tineret” 2021“. Procesul de evaluare a propunerilor de candidatură s-a derulat în perioada 4 -15 noiembrie 2020. Un juriu format din specialiști în domeniul tineretului (reprezentanți ai Guvernanței programului, organizații nonguvernamentale și structuri reprezentative de tineret) au evaluat propunerile de candidatură depuse de Grupurile de inițiativă formate din tineri. Cele 8 comune finaliste pentru titlul de Sat European de Tineret 2021 sunt: Bâra (Neamț); Buciumeni (Dâmbovița); Cleja (Bacău) Grivița (Galați); Panaci (Suceava); Rășinari (Sibiu); Sălacea (Bihor); Slimnic (Sibiu).

Programul “Slimnic – Sat European de Tineret 2021” va fi coordonat de Mihai Panțiru, un tânăr IT-ist foarte implicat în rândul tinerilor din comuna Slimnic, care a derulat multiple proiectele pentru copii și comunitate. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte este „Cavalerii Digitali”, prin care  și-a dorit să dea mai departe din expertiza sa, tinerilor din comună.

,,Sunt tare mândru că am reușit să aduc acest proiect la Slimnic! Vă aștept să veniți în comuna noastră,, să ne bucurăm cu toții de un an frumos, pentru că sunt sigur că va fi foarte interesant pentru toată lumea!”, a spus Mihai Pantiru – coordonatorul tinerilor din Slimnic.

În cadrul programului se vor desfășura numeroase activități cu și pentru tinerii din comună. Ele sunt împărțite în trei categorii:

  • Debate & Act – dezbateri online și în stradă cu scopul de a crește implicarea tinerilor în rezolvarea problemelor identificate de către ei;
  • Learn & Play – activități de educație non-formală, cu focus pe tradiții, cultură, gastronomie locală, organizarea unei școli de vară, dar și digitalizare;
  • Spaces & Places – identificarea și amenajarea de spații și locuri ce vor fi folosite de către tineri pentru activitățile lor din acest an și în viitor.

„Tineri cu inițiativă și autorități cu o abordare deschisă la nevoile comunității, iată ingredientele unui proiect de succes. Vă felicit pentru acest parteneriat, sunt mândră de toți cei implicați și vă susțin necondiționat! Astfel de proiecte pentru mediul rural sunt mai mult decât necesare. Aștept cu interes să văd în cât mai multe din comunele și satele din județul nostru astfel de proiecte“, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Ne bucurăm foarte mult să deținem titlul de Sat European de Tineret. Această titulatură vine cu multe responsabilități pentru toate părțile implicate, dar sunt încrezător că, prin dialog, implicare și colaborare, vom transforma comuna noastră într-un exemplu de bune practici pentru dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural. Orice inițiativă constructivă a tinerilor din comuna noastră a avut și va avea în continuare susținerea Primăriei Slimnic” , a declarat Nan Adrian, primarul Comunei Slimnic.

Programul și activitățile desfășurate se pot găsi în curând în aplicațiile de telefon oficiale dar și pe rețelele de socializare:

www.facebook.com/slimnic2021

www.facebook.com/CavaleriiTurnuluiInclinat

www.instagram.com/slimnic2021/

Programul European Youth Village este coordonat la nivel național de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, dezvoltat cu sprijinul programului Erasmus Plus al Uniunii Europene. Mai multe detalii despre program se găsesc pe pagina http://europeanyouthvillage.eu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*