Comunele se pot dezvolta cu bani de la Guvern

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va lansa, în curând, sesiunea de primire a proiectelor pentru finanțarea investițiilor în infrastructura de bază și de acces din mediul rural.

În perioada 28 martie – 30 iunie se desfășoară sesiunea de primire a proiectelor de investiții aferente submăsurilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru proiecte de infrastructură de bază și de acces agricol și silvic, dar și pentru cele privind protejarea patrimoniului cultural, anunță Instituția Prefectului județul Sibiu. Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă solicitanților de fonduri europene nerambursabile din întreg teritoriul național începând din 28 martie, ora 9, și are o alocare distinctă pentru potențialii beneficiari care realizează proiecte în arealul ITI (Investiții Teritoriale Integrate) Delta Dunării.

Infrastructura agricolă și silvică

În cadrul acestei sesiuni se vor putea depune solicitări de finanțare a proiectelor de investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice (submăsura 4.3), pentru crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică (submăsura 7.2) și pentru protejarea patrimoniului cultural (submăsura 7.6). Fondurile totale disponibile solicitanților de finanțare pentru aceste tipuri de investiții sunt de peste 647 milioane de euro, din care 68,7 milioane de euro sunt rezervate pentru finanțarea investițiilor realizate în teritoriul ITI Delta Dunării.

Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea 2017 aferentă submăsurii 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice este de 121.484.224 euro, împărțită astfel: pentru componenta de infrastructura agricolă disponibilul alocat este 32.784.224 euro și pentru componenta de infrastructura silvică alocarea este de 88.700.000 euro. Pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru componenta de drumuri agricole și de 25 puncte pentru componenta de drumuri de acces silvic.

Infrastructura de apă

Pentru subMăsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică alocarea financiară aferentă sesiunii 2017 este de 356.139.770 euro, defalcată astfel: pentru infrastructura de apă/ apă uzată, alocarea bugetară este de 142.455.908 euro, din care 42.736.772 euro pentru zona montană; pentru infrastructura rutieră de interes local, alocarea bugetară este de 178.069.885, din care 53.420.966 euro pentru zona montană și pentru infrastructura educațională și socială, alocarea bugetară este de 35.613.977 euro, din care 10.684.193 euro pentru zona montană.

Pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru infrastructura rutieră și pentru cea educațională și socială, iar pentru infrastructura de apă/apă uzată este de 25 de puncte.

Alocarea financiară pentru această sesiune de depunere aferentă sM 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural este de 100.483.287 euro, din care 30.144.986 euro sunt alocate pentru investițiile realizate în zona montană. Pragul minim de depunere pentru această submăsură este de 20 puncte.

Documentație pe internet

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a agenției, până în data de 30 iunie, ora 16.00, sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*