Concentratoare de oxigen, mănuși de protecție, seringi, ace, teste rapide – transportate de pompierii sibieni

Evoluția negativă a pandemiei Covid-19 la nivel județean a impus aplicarea unei serii de măsuri și restricții generate de creșterea exponențială a cazurilor persoanelor confirmate cu virusul Sars-Cov-2 și implicit de creșterea cazurilor de natură medicală, transmite OSU Sibiu.

Activitatea pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, orientată constant în sprijinul și în slujba cetățeanului, s-a adaptat situației contextuale prin implicarea activă în toate demersurile necesare protecției cetățenilor realizate de toate instituțiile cu rol esențial în gestionarea la nivel județean a pandemiei cu Covid-19.

Astfel, în această perioadă autospecialele de serviciu ISU Sibiu au acordat sprijin echipelor de vaccinare prin transportul organizat la cetățenii programați și au asigurat aprovizionarea și distribuirea necesarului de materiale de protecție și aparatură către spitale și Direcția de Sănătate Publică Sibiu.

Începând cu data de 01.11.2021, s-au transportat și distribuit materiale de protecție după cum urmează:

Către Spitalul orășenesc Cisnădie
• 5 buc injectomate;
• 5 buc concentratoare de oxigen de 5 litri.

Către Direcția de Sănătate Publică Sibiu
• 300 mănuși de protecție,
• 140 000 de seringi (1 ml) și 20 000 de seringi (3ml) , ace rezervă (150 000)..
• 3 500 de teste rapide;
• 10 000 l de ser fiziologic;
• 5 000 de măști de protecție tip FFP2.
• 1 000 de măști de protecție tip FFP3.
• 20 000 tampoane alcoolizate ;

Către Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu
• teste rapide (1 500)

Totodată, în actualul context epidemiologic, pompierii militari acorda o atenție sporită în activitatea de prevenire și control în cadrul unităților sanitare, pentru evitarea unor posibile tragedii, care să îngreuneze gestionarea situației actuale.

În următoarea perioadă pompierii militari din cadrul ISU Sibiu, vor continua să sprijine necondiționat toate acțiunile întreprinse la nivelul județului Sibiu fie ele de natura medicală sau administrativă, pentru gestionarea cât mai eficientă și promptă a pandemiei COVID-19.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*