Concurs de creație literară pentru tineri

Tinerii scriitori mai au la dispoziție câteva zile pentru a se înscrie la concursul de creație literară „Lirismograf”.

Organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu, concursul este organizat pe patru secțiuni: poezie, proză, dramaturgie, critică literară, și se adresează tuturor tinerilor din țară cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, ale căror lucrări înscrise în concurs nu au mai fost publicate.

Tinerii sunt așteptați să trimită lucrările pe adresa sibiuccs@gmail.com, împreună cu adresa completă, până la data de 18 martie. Vor fi declarate câștigătoare lucrările care vor obține cel mai mare punctaj acordat de membrii juriului, iar editarea lor în antologia „Conexiuni” va începe imediat după anunțarea învingătorilor.

„An după an, calitatea prestației literare este din ce în ce mai rafinată, rândurile scrise de tinerii participanți au atins un apogeu în cadrul procesului de afirmare a identității și a sentimentelor cotidiene amplificate de arderile interioare specifice vârstei. Așteptăm cu drag lucrările tinerilor și la această ediție a concursului”, spune Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*