Concurs de proiecte pentru ocuparea funcției de manager la Biblioteca Județeană Astra

Consiliul Județean Sibiu a lansat azi concursul  de proiecte de management pentru ocuparea funcției de manager la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.

Concursul  constă în depunerea unui dosar de concurs și a unui proiect de management, urmând ca în cadrul unui interviu, candidații să susțină proiectul de management.

Cei interesați să participe la concurs își pot depune dosarele împreună cu proiectele de management până marți, 22.02.2022. După afișarea rezultatului selecției dosarelor (24.02.2022),  în perioada 25.02.2022 – 04.03.2022 se va desfășura prima etapă –  analiza proiectele de management. Etapa a doua va avea loc în data de 07.03.2022, atunci când candidații admiși la prima etapă vor susține proiectele de management în cadrul unui interviu.

Detalii despre calendarul concursului, documentele necesare cuprinse în dosarul de concurs, condițiile de participare, bibliografie, precum și detalii despre proiectul de management, pot fi consultate pe site-ul Consiliul Județean Sibiu, la rubrica Locuri de Muncă – Oportunități de Angajare la Servicii Subordonate: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2022/02/1-Anunt-concurs.pdf

De asemenea, regulamentul de concurs și caietul de obiective pot fi analizate și descărcate, accesând link-urile:

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu este una dintre instituțiile de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, alături de Complexul Muzeal ASTRA, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu și Școala de Arte și Meserii ”Ilie Micu”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*