Concursul „Deșeurile pot fi și artă” și-a desemnat câștigătorii

221 exponate din deșeuri, confecționate de elevi și studenți din 57 de instituții de învățământ din 24 de județe au participat la cea de a XI-a ediție a concursului ”Deșeurile pot fi și artă”, organizat de Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Concursul s-a desfășurat online în data de 1 iunie 2023, fiind înscriși participanți din județele: Brașov, Bistrița Năsăud, Botoșani, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Galați, Iași, Harghita, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea.

În total, peste 190 de cadre didactice au coordonat echipe de elevi și studenți de la toate formele de învățământ: preșcolar, general, gimnaziu, liceu si universitate.

„Popularitatea concursului nostru a adus un număr impresionant de vizualizări ale paginii de Facebook 3.500 de aprecieri și peste 4.000 de urmăritori. „Mulțumim sponsorilor care au făcut posibil și anul acesta acordarea premiilor în bani: S.C. Soma S.R.L., Unimat Sibiu si Nic-Metnef S.R.L., Râmnicu Vâlcea”, a declarat Șef lucrări dr. Cristina Moise, coordonatorul proiectului.

În urma jurizării celor 221 de exponate înscrise în concurs, juriul a stabilit și câștigătorii.

Premii

Gimnaziu (Clasele V-VIII), Liceu (Clasele IX-XII), Universitate (Anii I-IV)

Premiul I- Exponatul 104

Elevii: Andrei IVAN, Eduard PERJA, clasa a IXa Dp

Liceul Tehnologic ” Mihai Eminescu” Dumbrăveni, județul Suceava

Profesor coordonator: ing. Codrut IVANASCIUC

Denumire exponat: Bufniță de fier

Premiul II- Exponatul 201

Studenta: Karla CRISTEA, anul III IPMA, ULBS, Facultatea de SAIAPM, județul Sibiu

Profesor coordonator: Prof.univ.dr.biol. habil. Mihaela ANTOFIE

Denumire exponat: Nu recunosc alt semn al superiorității în afara bunătății (Beethoven), au fost folosite deseuri de: lemn, becuri, sfoară, pagini de carte, flori presate și sârmă

Premiul III- Exponatul 192

Elevii: Roxana HORICA, clasa a IX a, Alice BUGA clasa a X a, Robert DICU clasa a X a, Andreea MACIUCEANU clasa a XI a, Adelina PREDESCU clasa a IX a, Constantin VLAD clasa a X a, Cătălina NITU clasa a IX a, Teodor PARVA clasa a IX a, Teea PARASCHIVA clasa a X a, Adina OLTEANU clasa a X a, Mihaela BACARAN clasa a X a , Ștefania BEDREAGA clasa a X a, Mihaela BACARAN clasa a X a, George CORNACEL clasa a X a, Colegiul Național Gib Mihaescu Drăgășani, județul Vâlcea

Profesor coordonator: Prof. educație plastică Razvan POPESCU

Denumire exponat: Un Vis

Mențiune- Exponatul 209

Eleva: Andreea FLUERAȘ, Clasa a V a G2, secția germana, Colegiul National George Coșbuc, județul Cluj

Profesor coordonator: Dinu STOICA

Denumire exponat: Mașina de curse din cartoane reciclate

Mențiune- Exponatul 218

Elev: Emanuel ȘEITAN, clasa a X a, Colegiul Agricol D.P.Barcianu Sibiu

Profesor coordonator: Diana TICIU-IANC

Denumire exponat: Bottle-to-Filament Converter

Aparat ce convertește reciplientele PET pentru apa în filament utilizabil de catre imprimanta 3D

Mențiune- Exponatul 193

Elev: Georgiana MUTU, Clasa a VIII a A, Școala Gimnaziala „Nicolae Iorga” Ploiesti, localitatea Ploiești, județul Prahova

Profesor coordonator: Nicoleta Camelia BUCURICĂ

Denumire exponat: Calul Troian

Premii

Grădiniță, Școala Generală (claseIe I-IV)

Premiul I- Exponatul 178

Grupa combinată, secția germană, Grădinița Mălâncrav, județul Sibiu

Profesor coordonator: invațător preșcolar Roswita WOLFF

Denumire exponat: Insectele vesele

Premiul II- Exponatul 216

Elev: Adrian BĂDĂU, clasa a I a B, Colegiul Tehnic, August Treboniu Laurian Agnita, județul Sibiu

Profesor coordonator: Larisa-Elena STOICA

Denumire exponat: Teren de fotbal

Premiul III- Exponatul 70

 

Elev: Eric GUITA, Clasa a II a E, Scoala Gimnaziala Nr. 28, Galați

Profesor coordonator: Valentina Tanasaciuc

Denumire exponat: Familia de Invataciosi

Mențiune- Exponatul 89

Elev: Bogdan ANECHITEI, Clasa pregătitoare, B, Liceul Tehnologic Topraisar, județul Constanța

Profesor coordonator: Ionela CIOBANU

Denumire exponat: Trenulețul Thomas

Mențiune- Exponatul 185

Elevii: Oana POP, Laura MATEI, clasa a III a A, Școala Gimnazială Dumitra, județul Bistrița Năsăud

Profesor coordonator: Madica EREMIA

Denumire exponat: Din lumea obiectelor din deseuri

MențiuneExponatul 145

 

Elev: Sebastian CUCU, Grupa Mică C-Prietenii lui Tweety, Gradinița cu Program Prelungit Nr. 34, Brașov

Profesor coordonator: Adina Diana SZASZ

Denumire exponat: Racheta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*