Concursul Scrisoare către acasă a ajuns la final. Câștigător: Maria Andreea Sandu Locul 2 – Andreea Elena, locul 3. Oana Bogdana Bucşa. Mențiuni: Carmen Dobra.
Textul câștigător:
„Draga mea căsuță,
Acum te văd rar, de câteva ori pe an, dar amintirile care trăiesc între pereții tăi palpită și azi în mine. Căsuța mea din povești, cum îmi plăcea să-ți spun deseori, imaginea ta mă inundă cu sentimente dulci-amărui.
Traseul existenței mele începe cu momente petrecute în spațiul tău viu și verde, primele plimbări prin iarbă, primele fructe gustate și drumurile parcurse cu bucurie de la grădiniță acasă. Multe valuri, mai spumoase sau mai tăioase, s-au lovit de pereții tăi, dar au rămas aceleași două cămăruțe în care s-a scris povestea copilăriei mele. Aceste cămăruțe , construite de oameni apropiați erau mândria și truda bunicii, care muncea zilnic pentru a le întreține.
În primul an când am plecat de-acasă veneam cu setea unui om ce ar fi împins trenul și sufletul mi se însenina când te zăream acolo sus, printre parcele de crizanteme, lalele sau trandafiri, cu aleea împodobită de flori și viță de vie ce ducea până în fața ușilor tale, unde iarba verde găzduia o salcie mare care ne proteja și pe noi și pe tine în zilele fierbinți de vară. Dincolo de oaza de verdeață răsărea în fiecare anotimp un alt rând de flori, străjuite de un rând de pomi în urma cărora valuri de viță de vie completau nuanțele de verde ce te împrejmuiau. Nu pot uita cum străluceai de sărbători, când după curățenia și văruirea pereților tăi totul mirosea a proaspăt, iar ei erau împodobiți cu prosoape cusute, carpete și portrete din copilărie. Icoana cu Iosif și Maria învelindu-L pe Isus purta mândră fire de busuioc, iar micile tablouri cusute de bunica păstrau umile ace și flori de nuntă. Nici mesele nu erau uitate, pentru ele bunica scotea mândră fețele de masă colorate, cu flori atent cusute și milieurile croșetate cândva la lampă, printre visuri și planuri de viitor. Soba de teracotă lângă care îmi încălzeam iarna spatele și cuptorul în care de sărbători se cocea turta erau și ele decorate cu prosoape și câte- o mică vază cu trandafiri culeși de bunica pentru mine…
Căsuța mea, fata săracă și mândră, înfloreai în fiecare an în lunile mai-iunie când trandafirul de lângă ușă își întindea florile roșii pe tot peretele, iar teiul falnic din fața porții îți purta de grijă cu umbra sa, oferindu-ți parfumul florilor sale ca unei fete gătite pentru hora din sat.
Acolo, între pereții tăi mici, vopsiți frecvent cu albastru, presărați cu cicatrici din anii trecuți, acolo trăiesc încă lacrimile mele, nopțile mele albe ale căror clipe pulsau în versuri scrise la fereastră, în lumina ce curgea din stâlpul de la stradă. În acel leagăn al copilăriei mele s-au născut vise, la fereastra la care stăteam iarna și îmi creionam pas cu pas un viitor de basm, iar pe unele dintre ele le trăiesc astăzi …
Același gard vechi de beton te împrejmuiește și azi , cu căciulite pe stâlpi, însă fără chipul bunicii care se sprijinea de el așteptându-mă…
Înfățișarea ta s-a mai schimbat câte puțin de-a lungul anilor, însă tu ești la fel de mică, dar mai tristă și pustie, pierdută într-un univers de vegetație care îți scrie în fiecare anotimp aceeași poveste cu un condei de altă culoare”.
