Conferința finală a Proiectului ”Județul Sibiu mai prietenos pentru copii – autorități locale mai bine echipate, intervenții mai eficiente”

Asociația SOS Satele Copiilor România în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu organizează, în data de 25.10.2016, începând cu ora 1000, în sala de ședințe a Consiliului Județean Sibiu, Conferința finală a proiectului ‘Județul Sibiu mai prietenos pentru copii — autorități locale mai bine echipate, intervenții mai eficiente’.

La eveniment au fost invitați reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și ai Fondului Român de Dezvoltare Socială, factorii decizionali de la nivelul județului, respectiv reprezentanți ai Instituției Prefectului, Consiliului Județean Sibiu, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, Inspectoratului școlar Județean Sibiu, Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, reprezentanți ai primăriilor și ONG-urilor care desfășoară activități în domeniul asistenței sociale, precum și reprezentanți ai mass-mediei. În cadrul conferinței vor fi prezentate principalele activități și rezultatele ale proiectului.

Fonduri europene

Proiectul ‘Județul Sibiu mai prietenos pentru copii — autorități locale mai bine echipate, intervenții mai eficiente’, ID proiect PEH022, a fost implementat în perioada 7 mai 2015 — 31 octombrie 2016, de către Asociația SOS Satele Copiilor România, ONG cu experiență de peste 20 ani în județul Sibiu, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, instituția responsabilă de problematica drepturilor copilului la nivel județean. Proiectul a fost finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10 — CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, și a avut valoarea totală de 851.000 lei.

Implementarea proiectului a contribuit la îmbunătățirea vieții copiilor din județul Sibiu prin cunoașterea situației reale a acestora și prin crearea cadrului necesar pentru o mai bună colaborare la nivelul județului Sibiu între actorii de la nivel local și județean, precum și între autoritățile publice și organizațiile neguvernamentale.

Principalele activități și rezultate atinse ale proiectului sunt:

— realizarea unei diagnoze sociale la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Sibiu, care a constat în evaluarea nevoilor sociale din localitățile urbane și rurale ale județului, cu participarea activă a reprezentanților instituțiilor publice din fiecare localitate (primărie, serviciul public de asistență socială, școală/grădiniță, medici de familie, poliție etc), ai organizațiilor neguvernamentale care oferă servicii sociale, cu familii și persoane care trăiesc în comunități sărace sau care au dificultăți în accesarea serviciilor de educație, sănătate, ocupare, locuire, asistență socială în general;

— desfășurarea unui program de formare la care au participat 100 profesioniști din cadrul autorităților publice județene și locale și ONG-urilor cu activitate în domeniul asistenței sociale din județ;

— desfășurarea unei caravane privind drepturile copilului în 20 localități din județul Sibiu cu un procent mai mare de 10% a populației de etnie romă, care a avut ca scop atât cunoașterea problemelor cu care se confruntă familiile cu copii, îndeosebi cele de etnie romă, cât și promovarea drepturilor copilului în rândul părinților. Cele 20 de localități au fost Copșa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Alțîna, Ațel, Bazna, Biertan, Blăjel, Brateiu, Brădeni, Chirpăr, Dârlos, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Merghindeal, Mihăileni, Moșna, șura Mică, Târnava.

— elaborarea și testarea unei metodologii de colaborare între SPAS și DGASPC Sibiu, în care au fost definite responsabilitățile acestora și modalitățile în care va fi asigurată comunicarea între cele două niveluri — local și județean și sunt detaliate situațiile în care un nivel este foarte important să-l anunțe pe celălalt de demersurile făcute. Metodologia de colaborare a fost testată în 5 localități din județ, respectiv Mediaș, Tălmaciu, Dumbrăveni, Bazna și Brădeni. Testarea a constat în colaborarea strânsă între cele 5 autorități locale și DGASPC Sibiu printr-o comunicare permanentă și prin organizarea de întâlniri de lucru. Concluziile în urma testării metodologiei au stat la baza revizuirii și finalizării documentului, care după finalizarea proiectului va fi aplicat pe întreg teritoriul județului Sibiu.

— elaborarea unui plan de acțiune de dezvoltare a serviciilor sociale la nivel județean cu scopul de a se realiza susținerea persoanelor celor mai vulnerabile prin măsuri active și reducerea dependenței acestora de beneficiile sociale, precum și asigurarea serviciilor de îngrijire și suport de specialitate pentru categoriile de persoane cu nevoi specifice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*