Conferința Științifică Studențească cu participare Internațională „Noi provocări în Științele Socio-Umane la începutul mileniului III”

Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a organizat cea de-a cincea ediție a Conferinței „Noi provocări în Științele Socio-Umane la începutul mileniului III”. Evenimentul a reunit studenți de la universități din țară și din străinătate care și-au prezentat rezultate ale cercetărilor, sinteze teoretice ori dezvoltări ale unor teme de cercetare, prin intermediul celor 8 camere virtuale în care s-au desfășurat lucrările.

 

La evenimentul din acest an, confirmând trendul ascendent al înscrierilor din anii precedenți, au confirmat participarea 95 de participanți din centrele universitare din țară (Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Suceava, Târgoviște sau Timișoara), dar și de peste graniță (Italia, Malta, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova). Cele 80 de lucrări înscrise au fost distribuite în 7 secțiuni distincte și mai multe paneluri: Psihologie și Științele Educației; Sociologie și Resurse Umane; Asistență Socială; Științe Politice, Relații Internaționale și Studii de Securitate; Comunicare și Cultură; Abordări asupra preistoriei, istoriei antice, medievale și studiul patrimoniului; Perspective asupra istoriei moderne, contemporane și a studierii patrimoniului.

 

Invitații speciali din acest an au fost Florian KÜHRER-WIELACH (Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas) și Christian DISTEFANO (Universita degli Studi di Firenze).

Comunicările studenților au abordat o paletă foarte largă de subiecte, cum ar fi: educația în perioada pandemiei, cauzele abandonului școlar, integrarea socio-profesională a persoanelor de etnie romă, efectele muncii de la domiciliu și implicațiile acesteia, democrația și democratizarea, comportamentul electoral, rolul femeii în diferite culturi, războiul din Ucraina sau subiecte privind patrimoniul, subiecte de arheologie, istorie medievală sau contemporană.

„Pentru mine a fost provocatoare participarea la organizarea conferinței. Am ieșit din zona de confort și am constatat că multe subiecte de cercetare din zona științelor socio-umane mi-au stârnit interesul, subiecte pe care nu le cunoșteam până acum. Această conferință mi-a arătat, încă o dată, frumusețea interioară a oamenilor pasionați de cercetare”, a afirmat Alexandra-Maria IURIAN, studentă, membră în Comitetul de organizare și participantă la Conferință.

 

„Ne dorim să construim și să dezvoltăm cultura științifică a studenților. O conferință științifică este un moment propice pentru a dezbate idei și pentru a conecta teoriile cu exemplele practice. Sunt bucuros că acest eveniment, aflat la cea de-a cincea ediție, organizat de facultatea noastră, coagulează energii de cercetare de la nivel național și european”, a declarat Daniel MARA, Decanul Facultății de Științe Socio-Umane.

 

Facultatea de Științe Socio-Umane va continua efortul asumat de a construi o veritabilă cultură științifică a studenților, de a facilita dialogul între diferitele specializări, cu scopul declarat de a genera schimbare în cadre explicative coerente.

 

Conferința a fost organizată pentru prima dată în anul 2017, când evenimentul a fost mai degrabă unul local. În anul 2018 și, apoi, în anul 2019, Conferința a suscitat un interes din ce în ce mai mare în rândul studenților din România, evenimentul căpătând valențe naționale. În anul 2020, într-un moment nu tocmai prielnic cercetării științifice de orice fel, Conferința a fost organizată online. Succesul din 2020, un an în care la Conferință s-au înscris și participanți din afara granițelor României, a fost motivator pentru organizatori, care au decis folosirea aceleiași modalități de desfășurare a lucrărilor și în anii 2021 și 2022.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*