Consilierii locali PSD: Şedinţele de Consiliu Local trebuie să fie şi vor fi transmise live

Proiectul iniţiat de consilierii locali ai PSD Sibiu privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al municipiului Sibiu pentru transmiterea şedinţelor de Consiliu live pe site-ul Primăriei a fost adoptat în unanimitate.

“Proiectul iniţiat de colegii mei de partid din Consiliul Local respectă principiul transparenţei decizionale şi reprezintă un pas spre normalitate. În ciuda faptului că Sibiul este reşedinţă de judeţ, şedinţele de Consiliu Local, în care sunt luate deciziile importante pentru comunitate, deşi sunt publice, nu sunt accesibile pentru toţi sibienii în acest moment. Prin transmiterea în direct a acestor şedinţe, fiecare cetăţean va fi informat în mod obiectiv, în timp real, asupra deciziilor luate de administraţia publică locală. Vom urmări cu atenţie implementarea proiectului şi ne vom asigura că punerea lui în practică nu va fi tergiversată pentru prea mult timp”, a declarat Cătălin Stanciu, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Sibiu.

“În urmă cu doi ani, am mai venit în faţa colegilor din cadrul celorlalte grupuri politice din Consiliul Local cu acest proiect, dar a fost respins. Atunci au motivat respingerea prin faptul că dezbaterile din cadrul şedinţelor nu reprezintă interes pentru cetăţeni şi prin faptul că prin această transmisie live se pierde din solemnitatea şedinţelor. Noi, grupul consilierilor locali PSD, considerăm că sibienii au dreptul să fie informaţi corect şi transparent. Mulţi cetăţeni nu au timpul necesar să ia parte la şedinţele de Consiliu Local, deși ar fi interesaţi să asiste la dezbateri. Acum fiecare sibian va putea urmări în direct activitatea aleşilor locali de acasă, din maşină, de la serviciu etc. şi va fi informat corect cu privire la deciziile care s-au luat în Consiliul Local, decizii ce afectează în mod direct soarta comunităţilor sibiene”, a declarat Ioan Stroie, liderul de grup al consilierilor locali PSD.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*