Consiliul Județean Sibiu a consolidat un tronson din drumul județean 104 G, între localitățile Săcădate și Nucet. Investiție de 420.000 lei

Conducătorii auto și cei care tranzitează drumul județean 104 G, între localitățile Săcădate și Nucet, o pot face în condiții de siguranță, datorită lucrărilor de consolidare efectuate în decursul ultimelor trei luni.

”Ne bucurăm că am finalizat această intervenție necesară pe drumul județean 104 G care este unul de interes economic, dar și social și turistic, făcând legătura între DN 1, la intrare în orașul Avrig, și DJ 106 Sibiu – Agnita. Dat fiind starea critică în care a ajuns drumul, din cauza intemperiilor, am decis să direcționăm resurse financiare în cadrul Programului de investiții al Consiliului Județean Sibiu pentru anul 2019 în vederea consolidării tronsonului 3, din intravilanul localității Nucet”, a precizat președintele Daniela Cîmpean.

Tronsonul 3 din acest drum, cuprins între km 7+100 – 7+200, a fost grav deteriorat în urma alunecărilor de teren cauzate de precipitațiile abundente din anii anteriori. Prin urmare, soluția care s-a impus pentru reabilitarea acestui tronson a fost construirea unui zid de sprijin din pământ armat, în lungime de 42 m, cu o înălțime maximă de peste 4 m.

Reabilitarea drumului a inclus și lucrări de colectare și evacuare ape de suprafață și de infiltrații, fiind realizate rigole și canale deschise pe suprafața alunecată. De asemenea, s-au realizat un sistem rutier nou, precum și lucrări conexe cum ar fi construirea unui parapet metalic de siguranță și plantarea de arbori cu funcție de stabilizare.

Lucrările au fost executate de firma RED CONS SRL, iar valoarea investiției se ridică la 420.290 lei, cu TVA, sumă asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*