Contestație admisă, doar parțial, la Curtea de Apel

Eugen Iordănescu prinde o mică libertate, în urma soluţionării contestaţiilor împotriva încheierii penale a Tribunalului Sibiu pronunţată în „Dosarul CCIA Sibiu”. Are voie să ia legătura cu suspectul I.Ș. Totodată, i se impune interdicţia de a face parte din comisia de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie a Aeroportului Internaţional Sibiu şi din comisia de selecţie a directorilor acestei regii autonome

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Curtea de Apel Alba Iulia a admis azi, doar parțial, contestaţiile în dosarul cunoscut opiniei publice ca „Dosarul Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu”, formulate de inculpatul Eugen Iodrdănescu şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, împotriva încheierii Tribunalului Sibiu din 10.12.2021, pe care o desfiinţează în parte doar în ceea ce priveşte conţinutul controlului judiciar instituit faţă de inculpatul I.E

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, astfel încât inculpatul va fi cercetat în continuare sub măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Conţinutul dispozitivului hotărârii definitive a Curţii de Apel Alba Iulia din 16.12.2021 este publicat şi pe portalul instanţei la dosar nr. 3134/85/2021. „Admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul Iordănescu Eugen împotriva încheierii penale nr.152/CC/10.12.2021 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu în dosar nr.3134/85/2021. Desfiinţează în parte încheierea penală atacată, în ce priveşte conţinutul controlului judiciar instituit faţă de inculpatul Iordănescu Eugen, conţinut pe care-l modifică, în sensul că: I. În temeiul art.215 al.2 lit.a C.pr.pen. obligă pe inculpat să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. II. Înlătură din conţinutul obligaţiei prevăzute la art. 215 al.2 lit.d C.pr.pen. interdicţia inculpatului de a se apropia, de a lua legătura sau de a comunica direct sau indirect, pe nicio cale cu suspectul I.Ş.. III. În temeiul art. 215 al.2 lit.e C.pr.pen. impune inculpatului interdicţia de a face parte din comisia de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie a Aeroportului Internaţional Sibiu şi din comisia de selecţie a directorilor acestei regii autonome. Menţine toate celelalte obligaţii impuse inculpatului Iordănescu Eugen în baza art. art. 215 al.2 C.pr.pen., de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale atacate. În baza art.275 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în prezenta procedură rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de azi, 16.12.2021“, transmite Biroul de Informare și relații publice al Curții de apel Alba Iulia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*