Continental Automotive Sibiu sfidează criza

Concernul cheltuieşte zeci de milioane de euro la Sibiu n În schimb, Iohannis a criticat plecarea Nokia de la Cluj: „lăcustă industrială”

Continental îşi extinde activitatea la Sibiu cu încă o hală de producţie şi noi locuri de muncă. Modulul 4 va fi dat în folosinţă în februarie 2012.

În timp cem în ţară, companii importante se restrâng sau chiar îşi închid activitatea, Continental Automotive Systems, unul dintre cei mai importanţi angajatori din judeţ, a anunţat oficial extinderea cu încă o hală de producţie. Investiţia în valoare de 35 de milioane de euro va crea peste 500 de locuri noi de muncă.

Pentru Renault, Ford şi Mercedes

Ieri, destinaţia celui de-al patrulea modul al companiei a fost dezvăluită chiar de managerul general al concernului Continental, Oswald Kolb, în prezenţa oficialităţilor locale şi a consului general al Republicii Federale Germania la Sibiu, Thomas Gerlach. În cadrul unui eveniment tradiţional german denumit Richtfest, Oswald Kolb a vorbit despre istoria fabricii la Sibiu, precum şi despre viitorul ei. „Produsele ce vor fi fabricate în noua hală sunt deja proiectate, vor fi testate, clientul le va aproba, după care va începe producţia de serie. Acestea sunt destinate companiilor Renault şi Ford, dar vor fi fabricate şi unităţi de control pentru cei de la Mercedes Benz“, a precizat managerul general al companiei.

Colaborare cu autorităţile

Primarul Klaus Iohannis este de părere că, în acest ritm, Continental Automotive Systems este pe cale să devină unul dintre cei mai mari angajatori din regiunea Sibiului. „A fost unul dintre primii investitori care m-a crezut că aici va fi zonă industrială, pentru că pe atunci era doar un câmp de buruieni. Sunt un exemplu foarte pozitiv de dezvoltare economică în condiţii de criză în regiunea Transilvania, un exemplu pe care chiar aş îndrăzni să-l contrapun unui exemplu foarte negativ de care am aflat cu câteva zile în urmă“, a declarat edilul Sibiului. Prezent la ceremonie, preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, a salutat şi el iniţiativa celor de la Continental. „Ne bucură faptul că firma Continental se dezvoltă şi că s-a intergrat în comunitatea locală, devenind la nivelul judeţului Sibiu unul din principalii investitori şi angajatori“, a precizat acesta. Reprezentanţii companiei promit că finalizarea modulului 4 nu va fi ultima extindere la Sibiu, deoarece compania continuă să fie atractivă pentru piaţa locală, dovadă fiind cele aproximativ 1.500 de cereri de angajare primite lunar la departamentul de resurse umane.

CIFRĂ
290

de milioane de euro este cifra de afaceri a Continental Sibiu în 2011

CITAT
Klaus Iohannis | primar Sibiu

„Cei care au promovat proiectul Nokia ar fi trebuit să se informeze care este politica concernului Nokia. După părerea mea, aşa ceva se numeşte comportament de lăcustă industrială. Vine într-o locaţie, consumă resursele puse frumos la dispoziţie, după care pleacă.”

FOTO: Autorităţile locale consideră politica firmei Continental un model de implicare economică

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*