Copiii care fac cinste Sibiului

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu, profesorul Alexandru Dumbravă, i-a îndemnat pe cei 103 elevi premiaţi, ieri, la Consiliul Judeţean (CJ), să se bucure cu adevărat de copilărie, să lase calculatorul şi WhatsApp-ul şi să îşi petreacă cu adevărat timpul văzându-se cu prietenii.

„Vreau să vă îndemn să nu uitaţi să rămâneţi şi copii, pentru că adesea sunteţi prinşi într-o cursă nebună a învăţatului de dimineaţa până seara, a făcutului de tot felul de activităţi, care să vă mai îmbunătăţească un pic şi constatăm că, uneori, copiii noştri nu mai au amintiri legate din copilărie, decât cele legate de învăţat şi şcoală, ori ar trebui să rămâneţi, măcar din când în când şi copii, să vă bucuraţi de după-amieze, să vă bucuraţi de vacanţe, să vă bucuraţi de prieteni. Ieşiţi dintre calculatoare, ieşiţi din tablete, duceţi-vă printre blocuri, duceţi-vă printre case, nu vă daţi doar zâmbilici pe WhatsApp şi strângeţi-vă şi mâna, alergaţi, jucaţi-vă, pentru că aceasta este o vreme pe care nu v-o va da nimeni înapoi. Este vremea bucuriei, este vremea progresului pentru voi, vremea în care vă faceţi prieteni cu care veţi rămâne prieteni pe viaţă”, a declarat, la premierea elevilor sibieni, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.

Totodată, inspectorul şcolar general i-a îndemnat pe elevii premianţi ai Sibiului să rămână în ţară şi să nu emigreze.

„Copii minunaţi, dascăli harnici şi autorităţi responsabile, cred că este un buchet frumos de oameni care împreună pot să facă performanţă şi pot să ne dea o ţară normală, o ţară în care să vă doriţi voi, cei cu minţi frumoase, să rămâneţi peste ani şi ani, să vă creşteţi copiii aici, să vă vedeţi viitorul împlinit aici, în ţara voastră. E greu să spui vorbe mari în faţa unor copii ca voi…”, a mai spus Dumbravă.

Şeful IŞJ Sibiu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, au acordat luni, premii şi diplome, unui număr de 103 elevi şi 47 de profesori, care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele şcolar din acest an.

În total, CJ Sibiu a acordat premii în valoare de 56.300 de lei.

„Sibiul este pe mâini bune şi are un viitor frumos datorită vouă! Felicitări, încă o dată, vă spun şi eu, în calitate de preşedintă a Consiliului Judeţean Sibiu, dar – să ştiţi – şi de fost cadru didactic. Înţeleg eforturile pe care voi le faceţi şi vă felicit şi vă mulţumesc. Astăzi, pentru câteva ore, cât va dura această ceremonie de premiere, sunteţi un soi de consilieri judeţeni şi voi. Mi-aş dori ca în administraţia publică locală câţi mai mulţi dintre voi să vină, pentru că este important ca în funcţiile de decizie cei care iau hotărâri care privesc viitorul unei comunităţi să fie oameni bine pregătiţi, oameni care să cunoască foarte bine mai multe domenii de activitate în care se iau hotărâri, pentru că acei oameni cu siguranţă vor lua decizii bune. Aşa că, vă aştept să vă gândiţi inclusiv să vă implicaţi în activitatea administrativă şi politică, pentru că acolo este decizia. Şi dacă sunt oameni buni şi pregătiţi, deciziile vor fi bune şi viitorul pentru noi şi pentru noi şi comunitatea noastră va fi unul bun şi frumos”, a spus Cîmpean.

Printre cei premiaţi se numără şi cei trei liceeni de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu, Alexandru Rădac, Daniel Marpozan şi Codrin Muntean, care au reuşit să obţină medaliile de aur şi argint la Olimpiada Geniilor din SUA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*