Copiii Târnăvioarei învață să păstreze tradiția comunității. ”Măcar jumătate dintre ei să se facă meșteri”

atelier lucru manual © silvana armat (5)  Cei mici se implică din timp în deprinderea meșteșugurilor tradiționale

În această săptămână, între 10 și 16 august 2015, în satul Târnăvioara de lângă orașul Copșa Mică se desfășoară Școala de vară a produselor artizanale. Principalii actori sunt 20 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani care învăță câte ceva din experiența propriilor părinți.
Majoritatea copiilor care participă la această școală de vară nu sunt alții decât fiii și fiicele muncitorilor care au început reconstituirea satului Târnăvioara, în cadrul proiectului Centrul Cultural al Diversității Europene, proiect inițiat de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS). Acesta este realizat printr-un Grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, în parteneriat cu Primăria Copşa Mică şi Complexul Muzeal Național ASTRA.

Mărturii vii ale copiiloratelier lucru manual © silvana armat (8)

”Cu siguranță, acești copii își vor aduce aminte de aceste zile atunci când vor crește și se vor face constructori. Probabil că… sper ca măcar jumătate dintre ei să se facă meșteri”, declară Nicolae Tapalagă, unul din cei mai implicați muncitori care au participat la proiect. ”Tata a lucrat aici, la renovarea acestei case. La poartă, la tencuit, la ferestre, la toate. E tare frumoasă casa acum”, îi întărește spusele Emanuela Diana, participantă în cadrul școlii de vară, în vârstă de 11 ani. ”Am încercat să tai și eu sticla, dar am avut emoții. Când mă fac mare, mă fac bucătar”, intră în discuție un alt copil al satului.

Scopul școlii de vară este acela de a le arăta copiilor ce pot face singuri, dacă vor să ducă mai departe tradiția locului. ”Toți copiii sunt din satul Târnăvioara. Facem tot felul de activități manuale, copiii învață cum să deprindă diverse meșteșuguri tradiționale. Cum să lucreze cu lemnul, am făcut lucrări de feronerie, tâmplărie și zidărie”, declară responsabilul de această Scoală de Vară din cadrul Primăriei Copșa Mică

Evenimentele continuă la Târnăvioara cu un brunch, Târgul Meşteşugarilor şi Zilele Porţilor Deschise

În luna octombrie, între 5 și 11, aici se va desfășura Atelierul tradițional de bucătărie românească iar între 10 și 11 octombrie se va organiza Târgul Meșteșugarilor. Astfel, în 10 octombrie, la Târnăvioara va avea loc un Brunch sub umbrela brandului “Flavours and Sounds of Transylvania” (inițiativă a Reky Travel & Events) iar specialitățile culinare sunt realizate chiar atelier lucru manual © silvana armat (12)în sat și sunt rezultate ale atelierului de bucătărie românească organizat în cadrul proiectului. În 10 și 11 octombrie inițiatorii proiectului vor lansa o invitație la Târnăvioara pentru toți cei interesați, cu ocazia organizării unui târg tradițional cuprinzândtoate elementele pe care le presupune acesta: demonstrații meșteșugărești, expoziții precum și concerte de muzică populară și dans tradițional. Aceste elemente, fiecare separat și toate împreună, doresc să crească atractivitatea turistică a zonei și să promoveze dezvoltarea durabilă a Târnăvioarei. Programul evenimentelor se poate găsi pe site-ul www.tarnavioara.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*