UPDATE. Copilă de 14 ani dispărută de ieri de la domiciliu. Părinții se tem că a fost răpită

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 15,30, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată, în intervalul orar 14,00 – 15,30, fiica sa, Ciovică Oana, în vârstă de 14 ani, din localitatea Ocna Sibiului, jud. Sibiu, a dispărut de la domiciliu.

Sursa foto: IPJ Sibiu

În jurul orei 15,30, pe poarta de acces în curtea casei, tatăl minorei ar fi găsit un așa zis bilet de răscumpărare, scris rudimentar, prin care părinților li se cer bani în schimbul minorei, fără a preciza o anumită sumă de bani, pe bilet fiind notat și un număr de telefon. De asemenea, femeia a precizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 14,00, ar fi trimis-o pe minoră să scoată bani dintr-un ATM din apropierea domiciliului, banii și cardul fiind găsite în locuință de către părinți.

Sursa foto: IPJ Sibiu

Din verificările efectuate de către polițiștii sibieni nu au rezultat până în prezent indicii care să susțină o eventuală ipoteză a răpirii. Cercetările continuă în vederea identificării martorilor și documentării unui eventual traseu pe care minora l-ar fi parcurs.

În trecut, minora a mai părăsit o dată domiciliul fără știrea părinților, fiind depistată pe raza localității Hașag.

Semnalmente: înălțime 158 cm, greutate 55 de kg, păr șaten, ondulat, voluminos, ochi căprui, constituție atletică.

Sursa foto: IPJ Sibiu

La momentul plecării, minora purta un hanorac de culoare gri, bluză de culoare albă, pantaloni blue-jeans de culoare albastru, cu rupturi în zona genunchilor, încălțăminte sport de culoare albă cu dungi negre.

Nu prezintă semne particulare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112

UPDATE: „În urmă cu câteva minute, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat-o pe minora în cauză pe raza localității Hașag, la domiciliul unei rude.
Adolescenta a declarat că și-a înscenat răpirea pe fondul unor neînțelegeri cu părinții.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că minora nu a fost victima niciunei infracțiuni, fiind preluată de către reprezentanții DGASPC Sibiu” a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*