Corina Martin îi dă sfaturi ministrului Turismului

„Dacă aş fi ministrul Turismului, l-aş convinge pe ministrul Educaţiei să introducă obligativitatea de a fi organizate excursii cu destinaţii interne pentru elevi, ca să îşi cunoască mai întâi ţara, istoria şi geografia, mai apoi ţări precum Spania, Italia sau Franţa”, a declarat pentru AGERPRES, Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

„Cu ani în urmă, ca preşedinte ANAT, am militat pentru ca excursiile şi tururile organizate în şcoli, de către profesori, să fie avizate de inspectoratele şcolare judeţene numai dacă sunt organizate prin agenţii de turism (licenţiate în acest sens). Dacă acel Protocol încheiat atunci ar funcţiona, agenţiile de turism ar avea o legătură mult mai consistentă cu inspectoratele şcolare şi această comunicare directă ar genera mai multe excursii şi tururi cu elevi în România şi mai puţine în afara ţării. Desigur, tema Centenarului ar trebui să fie, în acest an, una obligatorie”, a precizat preşedintele FAPT.

În ceea ce priveşte ofertele de promovare la târgurile internaţionale a unor circuite culturale dedicate Anului Centenarului, Corina Martin apreciază că acesta este un eveniment care are relevanţă numai pentru români şi piaţa turistică naţională. „Nu am cunoştinţă despre oferte turistice care să relaţioneze cu Anul Centenarului, dar asta este ceva firesc, întrucât acest eveniment are relevanţă numai pentru români şi piaţa turistică naţională, nu şi pentru turoperatori şi turişti străini, pentru care motivele pentru a alege România turistică trebuie să fie cu totul altele şi să ţină de oferte, servicii, infrastructură, pachete atractive ca şi acces (zbor charter sau zbor direct) şi preţuri, tradiţii, atracţii, experienţe”, spune Corina Martin.

Potrivit acesteia, Moldova şi Israel ar fi fost ţările în care astfel de circuite culturale ar fi atras vizitatori străini. „În Moldova avem o piaţă de potenţiali turişti cu caracteristici atât de apropiate, dacă nu similiare pieţei naţionale. Istoria, cultura, tradiţiile, aceeaşi limbă sunt elemente esenţiale care ar putea face ca Anul Centenarului să atragă mai mulţi turişti către România în acest an, faţă de alţi ani. Totuşi, preţul, serviciile şi experienţa primite pentru acel cost rămân motivele esenţiale pentru care turiştii aleg o destinaţie. Israelul ar putea fi, de asemenea, o piaţă sensibilă la acest subiect, acolo există o comunitate importantă de evrei născuţi şi plecaţi din România şi care încă îşi doresc să o viziteze, cu atât mai mult şi cu un motiv istoric”, spune preşedintele FAPT.

Corina Martin a subliniat că a văzut cel puţin o ofertă care propune city break la Alba Iulia pentru 1 decembrie 2018. „Estimez că vor mai apărea asemenea oferte din partea turoperatorilor de turism intern. La urma urmei, ca să existe cerere, trebuie să existe mai întâi oferte şi orice agenţie de turism care lansează idei, trasee şi circuite noi, cu tematică originală, va dori sa propună şi un weekend sau un circuit turistic care să pună în valoare Anul Centenarului, eveniment cu adevărat special”, crede Corina Martin.

Preşedintele FAPT consideră că asociaţiile de promovare turistică din România trebuie să continue, în 2018, să îşi definească propria Strategie de dezvoltare şi promovare turistică pentru judeţul sau regiunea pe care o reprezintă chiar şi în absenţa unei Strategii naţionale de promovare. „Nimeni de la Bucureşti nu trebuie să vină să stabilească ce şi cum trebuie să se promoveze la Sibiu sau la Timişoara sau la Braşov”, apreciază Martin. „Coerenţa şi consistenţa promovării locale şi regionale va determina, până la urmă, reala reformă la nivel central, unde, din păcate, lucrurile încă nu se mişcă suficient”, a adăugat ea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*