CORONAVIRUS | Amenzi de aproximativ 10.000 de euro pentru un restaurant care nu și-a suspendat activitatea și mai multe persoane fizice

Echipele mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au sancţionat 15 persoane care nu au stat izolate acasă şi o unitate de alimentaţie publică care nu a respectat suspendarea activităţii, cu suma totală de 47.900 lei, a anunţat ieri Prefectura Sibiu.

„La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, echipajele mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au efectuat verificări pentru respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgenţă, ocazie cu care 15 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, iar o unitate de alimentaţie publică a fost sancţionată pentru nerespectarea măsurii de suspendare a activităţii. Valoarea totală a sancţiunilor este de 47.900 de lei”, a precizat un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.

Potrivit sursei citate, jandarmii păzesc un loc de carantină.

„În ultimele 24 de ore, toate structurile de ordine, siguranţă publică şi poliţie rutieră au acţionat, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu execută misiuni de pază/ordine publică în zona unei locaţii de carantină cu un efectiv de 7 jandarmi (…). Alţi 53 de jandarmi se află în misiuni de ordine publică, iar 38 în misiunea de pază şi protecţie a obiectivelor din competenţă la care accesul publicului este restricţionat”, a mai precizat Prefectura Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*