Covid în școli: Încă 11 elevi și 19 cadre didactice în spital

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.

Prin urmare, astăzi, 2 noiembrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  152 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai puțin cu 25 unități de învățământ;

– 24 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai mult cu 5 unități de învățământ;

– 157 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor la activități/lecții online (toate unitățile de învățământ din municipiul Sibiu – 85, toate unitățile de învățământ din orașul Agnita – 4, toate unitățile de învățământ din orașul Cisnădie – 8 unități de învățământ, Școala Gimnazială Apoldu de Jos cu structurile Grădinița cu Program Normal Apoldu de Jos și Școala Primară Sângătin, Școala Gimnazială Racovița cu structura Școala Primară Sebeșu de Sus, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Bîrghiș, Școala Gimnazială Nocrich, Grădinița cu Programul Normal Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Grădinița cu Program Normal Nou Român, Grădinița cu Program Normal Hamba, Grădinița cu Program Prelungit Cristian, Şcoala Gimnazială Cârţa, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Grădinița cu Program Normal Arpașu de Sus, Școala Gimnazială ”Aurel Popa” Arpașu de Sus, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr, Grădinița cu Program Prelungit Șelimbăr, Școala Gimnazială Veștem, Grădinița cu Program Prelungit Veștem, Grădinița cu Program Normal Mohu, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială Tilișca, Grădinița cu Program Normal Rod, Școala Gimnazială Ocna Sibiului, Școala Gimnazială Poplaca, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Grădinița cu Program Normal Sebeșu de Jos, Centrul de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Școala Gimnazială Waldorf ”Hans Spalinger” Roșia, Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială Tălmaciu, Grădinița cu Program Prelungit Tălmaciu, Școala Gimnazială Tălmăcel, Școala Gimnazială Cașolț, Școala Gimnazială Daia, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Șura Mică, Grădinița cu Program Prelungit Șura Mică, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Grădinița cu Program Prelungit Săliște, Școala Gimnazială Săcel, Grădinița cu Program Normal Săcel, Școala Primară Amnaș, Școala Primară Mag, Grădinița cu Program Normal Sibiel, Școala Primară Netuș, Şcoala Primară Săcadate, Grădiniţa cu Program Normal Ţapu, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Copșa Mică, Școala Gimnazială Ighișu Nou, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Valchid, Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, Școala Gimnazială ”Ioan Ban Dascălu” Poiana Sibiului ȘI Grădinița cu Program Normal Poiana Sibiului) – mai mult cu 20 unități de învățământ;

De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 96 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2: 42 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu, Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Johanes Lebel” Tălmaciu, Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita), 46 cadre didactice (Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială Bârghiș, Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7 Cisnădie, Școala Gimnazială Cașolț, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Hosman, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Liceul Tehnologic Iacobeni, Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Mediaș, Școala Gimnazială Nou, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Școala Gimnazială Șura Mică, Grădiniţa cu Program Normal Ţapu, Şcoala Gimnazială Nr. 7 Mediaş, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaş, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Copșa Mică, Școala Gimnazială Tilișca, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Școala Gimnazială Ighișu Nou, Școala Gimnazială Hoghilag, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială Alma, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Școala Gimnazială Veștem, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu și Grădinița cu Program Normal Nocrich), 3 personal didactic auxiliar (Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș și Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu) și 5 personal nedidactic (Liceul Tehnologic Cisnădie, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 36 Sibiu, Grădinița cu Program Normal ”Prichindel” Micăsasa);
  • 605 persoane carantinate/izolate: 516 elevi, 62 cadre didactice, 11 personal didactic auxiliar și 16 personal nedidactic).

În comparație cu datele de vineri, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 11 elevi, 19 cadre didactice, 3 personal didactic auxiliar și cu 3 personal nedidactic) și al persoanelor izolate (a crescut cu 2 cadre didactice și cu 6 personal nedidactic, dar a scăzut cu 234 elevi), în total fiind 605 persoane (față de 831 în 30.10.2020).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*