Crește interesul românilor pentru mașinile „verzi”. Dacia conduce topul

Românii se orientează mai mult spre mașinile electrice, scrie Monitorul de Cluj.

Potrivit unui raport APIA, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 8,3%, în primele zece luni ale anului în curs, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, marjă în care modelele „electrificate” au raportat un salt de 76,4%.

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 8,3%, în primele zece luni ale anului în curs, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, marjă în care modelele „electrificate” au raportat un salt de 76,4%, respectiv o cotă de piaţă de 20,8%, arată statistica publicată, vineri, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

La nivelul lunii octombrie, înmatriculările de autovehicule s-au majorat cu 9,4%, de la an la an, dar au scăzut cu 11,7% faţă de octombrie 2020 şi cu 0,4% în comparaţie cu octombrie 2019.

Potrivit sursei citate, pe piaţa naţională, topul primelor zece mărci (autoturisme plus autovehicule comerciale), la 10 luni, este condus de Dacia (31.237 unităţi), urmată de Ford (10.319), Toyota (9.089), Renault (8.731), Hyundai (8.202), Volkswagen (7.567), Skoda (7.168), Mercedes-Benz (6.018), Peugeot (3.515) şi BMW (2.467).

Datele APIA relevă faptul că autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au consemnat, în luna octombrie 2022, un volum de 10.423 de unităţi, cu 9,8% mai mult decât în luna similară din 2021.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 43,7%, apoi Clasa C – cu o cotă de 25,9%, şi Clasa B (18,5%).

Dacia conduce topul la mașini 100% electrice

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele zece luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,8%, faţă de perioada similară din 2021, până la o pondere de 65,1%. Totodată, autoturismele echipate cu motoare diesel au înregistrat o scădere de 6,2% şi deţin, în prezent, o cotă de 14,1% din total.

Pe de altă parte, autoturismele ecologice, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 20,8%, la finele lunii octombrie.

„Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele «verzi» au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie au crescut considerabil (+76,4%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+224,1%) şi a celor plug-in hybrid (+44,3%)”, se arată în analiza APIA.

În primele zece luni din anul 2022, la vârful clasamentului, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring – cu 4.567 de unităţi, urmată de Tesla Model 3 – cu 687 unităţi, Volkswagen e-UP! (398), Hyundai Kona (327) şi Tesla Model Y (227),

Pe segmentul autoturismelor plug-in, ierarhia este deschisă de Ford Kuga, cu cele 300 unităţi vândute. Clasamentul continuă cu Renault Captur (215 de unităţi), Mercedes-Benz GLE (211), Hyundai Tucson (205) şi Mercedes-Benz GLC (181). De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primele trei locuri: Toyota Corolla – cu 2.030 de unităţi, Toyota C-HR (1.685) şi Toyota RAV4 (1.414).

Cele mai multe achiziţii de autoturisme, în perioada ianuarie – octombrie 2022, au fost realizate de persoane juridice, care acoperă 59% din total, iar diferenţa de 41% revine persoanelor fizice. La categoria de autovehicule comerciale uşoare s-a înregistrat, în intervalul analizat, o scădere de 15,4% a vânzărilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*