Crește numărul celor aflați în izolare. Mesajul Prefecturii

Situația celor aflați în carantină sau izolare

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției monitorizează azi 3.452 de persoane izolate și 148 de persoane în carantină.

Tot azi au ieșit din carantină un număr de 8 persoane. 

De unde se pot obține informații

La nivelul centrului există două numere de telefon – 0269-211254 și 0269-216103 și o adresă de mail (cjcci@isusibiu.ro) – la care pot cere informații sibienii, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 25 apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor. Numărul unic 112 este destinat exclusiv apelurilor de urgență.

Intervențiile pompierilor

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu rămân mobilizați pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Doar în ultimele 24 de ore s-a intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de peste 35 de cazuri de natură medicală.

Mesajul prefectului 

Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, face apel la toți cetățenii să respecte măsurile impuse pe durata stării de urgență, prin ordonanțele militare, să evite deplasările, să fie în permanent contact cu persoanele vârstnice care sunt cele mai expuse în această perioadă, să prezinte lucrătorilor MAI documentele solicitate care atestă motivul/urgența circulației în afara locuinței/gospodăriei și să se informeze în permanență despre situație, dar numai din surse oficiale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*