Creşterea dolarului este de neoprit

Perioada 19 – 25 noiembrie a fost una calmă pentru raportul euro/leu, media stabilizându-se în jurul pragului de 4,44 lei. O evoluţie mult mai agitată au avut dolarul şi francul elveţian, influenţate de evoluţia lor faţă de euro.

De circa 15 luni se observă o tendinţă de apreciere a dolarului faţă de euro. Această evoluţie s-a manifestat şi în perioada analizată, iar la finalul ei media monedei americane a crescut la 4,1911 lei, maximul ultimelor opt luni, aprecierea faţă de ultima şedinţă din octombrie fiind de aproape 17 bani. Cotaţiile de la sfârşitul intervalului au fluctuat între 4,163 şi 4,202 lei.

Moneda unică a început perioada la 4,4425 lei şi a crescut în 24 noiembrie la 4,4509 lei, mai sus cu aproape 1,9 bani faţă de finalul lui octombrie. Culoarul zilnic în care s-au realizat tranzacţiile nu a depăşit un ban.

Ultima şedinţă a intervalului s-a deschis la 4,4490 – 4,45 lei, minimul fiind de 4,4380, iar cursul a fost anunţat de BNR la 4,4442 lei, închiderea realizându-se la 4,44 – 4,4430 lei. Reamintim că în 9 noiembrie cursul a urcat la 4,4580 lei, maximul ultimelor patru luni.

Moneda elveţiană, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,077 şi 1,09 franci/euro, a scăzut la începutul intervalului, la 4,0796 lei, iar la finalul lui media a crescut la 4,1062 lei, mai sus cu peste 2,8 bani faţă de ultima şedinţă din octombrie. În 10 noiembrie, francul a crescut la 4,1343 lei, maximul ultimelor trei luni.

În perioada următoare, evoluţia leului va fi influenţată mai mult de factorii externi, precum aversiunea faţă de risc, şi mai puţin de cei locali, în condiţiile în care fundamentele economice ale României sunt bune, cu o creştere sustenabilă a PIB-ului, iar incertitudinile politice interne au dispărut, odată cu jurământul depus de noul guvern tehnocrat.

Tendinţa rămâne, totuşi, una de depreciere, ca o consecinţă a ieşirilor de capital speculativ, care se îndreaptă spre plasamentele în dolari, în aşteptarea deciziei Rezervei Federale de a majora dobânda sa de politică monetară.

În acelaş timp, BCE are o politică monetară diferită, prin vocea preşedintelui său, Mario Draghi, anunţând că este pregătită să se folosească de toate instrumentele de care dispune pentru combaterea inflaţiei scăzute. Reamintim, că începând cu martie curent, BCE cumpără lunar obligaţiuni în valoare de 60 de miliarde de euro, emise de guverne sau de companii din zona euro. Programul de relaxare cantitativă ar urma să se desfăşoare până în septembrie 2016, dar mulţi analişti se aşteaptă ca BCE să continue achiziţiile şi după data respectivă.

Aceste fundamente economice, dar şi situaţia conflictuală apărută după doborârea unui avion rusesc de către Turcia, au dus, la finalul perioadei, la deprecierea euro până la un minim al ultimelor şapte luni de 1,0564 dolari, maximul intervalului fiind de 1,0738 dolari.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*