Criză de imagine

Fotografii de evenimente și videografii se numără printre profesioniștii cei mai afectați de criza noului coronavirus. Toate contractele pe care se bazau nu mai valorează mare lucru, după ce clienții i-au anunțat că amână sau chiar anulează evenimentele.

Ovidiu lucrează în branșă de mulți ani, însă nu se aștepta să trăiască asemenea momente dificile.

„Totul se decalează și nu știm nimic concret. Reprogramăm tot ce putem. Am amânat multe evenimente în zilele de vineri pentru a găsi săli disponibile. Acum două săptămâni am avut un eveniment, un botez. Am fost doar eu, cu părinții și cu nașii”, spune fotograful sibian.

„Este un an pierdut”

La înțelegere cu clienții săi, Ovidiu este de acord să reprogrameze orice eveniment dacă agenda în permite, iar în caz contrar, le restituie avansul. „Este foarte greu pentru cei care au doar jobul acesta. Eu sunt angajat și în altă parte și mă descurc. Este un an pierdut, chiar dacă se amână evenimentele. Poate anul viitor nu mai putem lua alte evenimente, le avem pe cele reprogramate”, explică el.

În șomaj tehnic

De la nunți și botezuri, până la festivaluri și concerte, lipsa evenimentelor îi afectează și pe videografi.

„Cel puțin până în iulie-august, s-au anulat toate festivalurile, momentan am reprogramat cinci nunți pentru anul viitor. Dacă se va întâmpla să nu pot amâna un eveniment, o să returnez avansul. Nu știu ce se va întâmpla, au picat și multe contracte cu firme mici, spoturi publicitare”, ne-a mărturisit Claudiu Boica. În aceste zile, ca să nu-și iasă din mână, Claudiu produce pe timpul pandemiei o serie de clipuri pentru a păstra amintirea acestei perioade și pentru a-și ocupa timpul cu pasiunea sa. „Eu momentan sunt în șomaj tehnic, dar din pasiune mai fac acasă câte ceva”, a adăugat tânărul.

„Toți suntem afectați”

Fără evenimente, fără bani! Serviciile fotografice la minut au luat și ele o pauză. „Mirii își reprogramează evenimentul, iar serviciile noastre rămân aceleași. Noi oferim aceleași servicii, la aceleași costuri. Încercăm să sprijinim clienții, deoarece nu este vina lor, toți suntem afectați. Noi sperăm că va fi bine, ne dăm interesul. Avem un eveniment reprogramat chiar pentru anul 2022”, susține un reprezentant al „Oglinzii Selfie Photobooth”.

Ștefana BABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*