CSU Sibiu a învins Dinamo, după un final dramatic

Echipa sibiană a reușit să treacă de Dinamo București, în această seară, în Sala Transilvania, 83 – 81 (12-19, 20-22, 24-13, 20-22, 7-5) într-o restanță contând pentru runda a 19-a a Ligii Naționale de baschet masculin.

Ai noștri au fost de-a dreptul visători în această seară, semn că, până la ora meciului, nu trecuseră încă peste euforia victoriei din Derbiul Ardealului. Chiar și așa, au pornit în forță, având 8-0 pe tabelă după patru minute de joc. Când să ne bucurăm, erori individuale, bâlbăieli la mingi banale, pase la adversar, ratări din poziții bune ne-au tăiat elanul. Atât celor din tribune, cât și jucătorilor din teren. La un minut distanță de finalul primului sfert, Dinamo avea să conducă cu 17-11, pentru a închide apoi la 19-12. Căderea gazdelor în joc avea să continue și în sfertul doi, bucureștenii înscriind încă 7 puncte consecutiv, pentru a spori diferența la 14 lungimi. Și nu s-a terminat aici. Deși la un moment dat Uță a reușit 5 puncte consecutiv, cu o floare nu s-a făcut primăvară, iar CSU a intrat la cabine cu un handicap de 9 puncte, 32-41.

La reluare, „vulturii“ și-au luat avânt prin Tohătan (patru puncte consecutiv), dar s-au văzut apoi puși din nou la respect de oaspeți, care au refăcut cele 9 puncte, 41-50. La fel ca-n urmă cu câteva zile, cu U BT-Cluj, echipa noastră s-a trezit brusc din pumni și a realizat 6 minute cu cifre excelente. A fost un sfert sibian cu procentaje mult, mult superioare celor de dinainte. Atât în atac, dar mai ales în apărare, unde numărul recuperărilor a crescut semnificativ. Jocul a aprins din nou flacăra iubirii pentru culorile galben-albastre în ambele tribune. Aveam să intrăm în sfertul patru cu avantaj de 2 puncte, 56-54, cu spectatorii în picioare.

CSU n-a reușit însă să se desprindă în ultimul sfert, astfel că am trăit periculos finalul de meci. Dinamo a revenit la conducere, 73-74, aproape de intrarea în ultimul minut. Tarrant a profitat de un turnover (decizie controversată a unuia dintre arbitri) și a crescut diferența la 3 puncte, 73-76. Aveam un ultim atac în care trebuia să înscriem obligatoriu 3 puncte. Iar Tamulis, omul nostru în acest joc, a reușit, 76-76. Ne-am apărat apoi bine, timp de 14 secunde, la ultimul atac bucureștean, iar partida a intrat în repriza de prelungire.

Secvența decisivă avea să se desfășoare tot sub semnul echilibrului, cele 2 echipe alternând la conducere. Cu un minut și jumătate înainte de final, tabela indica 82-81 pentru CSU. Elevii lui Hoyo au păzit bine coșul, ultimul punct al întâlnirii fiind realizat de același Tamulis, 83-81.

CSU Sibiu: Tamulis 18 puncte, 3 pase decisive și o recuperări, Padgett 12 puncte, 3 recuperări, Uță 11 puncte, 3 recuperări, Olaf Schaftenaar 10 puncte, 2 recuperări, Tohătan 9 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive, McGrew 7 puncte, 7 recuperări, 1 pasă decisivă, Dragoste 7 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, Pratt 6 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, Blake 3 puncte, 2 recuperări.

În etapa viitoare, CSU Sibiu se deplasează la Timișoara, unde joacă o carte decisivă pentru calificarea în play-off. Partida e programată sâmbătă 19 martie, de la ora 18.

Clasament la zi

sursa: FRB

Declarații după meci Justas Tamulis și Miguel Angel Hoyo

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*