CSU Sibiu țintește a treia victorie consecutivă

foto: facebook/CSU Sibiu

Peste mai puțin de o oră, CSU Sibiu și CSM Focșani se întâlnesc în Sala Transilvania, pentru etapa a 14-a a Ligii Naționale de baschet masculin. De la ora 18, elevii lui Hoyo au ocazia de a depăși în clasament echipa moldoveană, care cedat în runda trecută acasă, 72-98 în fața campioanei ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca.

CSU Sibiu intră pe teren cu moralul ridicat după a patra victorie din ultimele 5 partide în campionat, 86-77 (25-22, 22-18, 20-14, 19-23) în deplasare cu FC Argeș Pitești. A fost a doua consecutivă, după victoria din ultima apariție de anul trecut, acasă, cu Miercurea Ciuc. La Pitești, Uță a fost omul nostru, cu 18 puncte în numai 18 minute pe teren, 7 recuperări (5 ofensive) și un capac, cu un indice de 22 la eficiență.

Partida de astăzi se bucură de prezența piloților Paul Popa și Teo Găină, cei mai tineri membri ai echipei Naționale de Raliuri a României și cel mai tânăr echipaj din Campionatul Național de Raliuri. „Cei doi sibieni au reușit, în sezonul 2021, să obțină 11 podiumuri și titlul de vicecampioni naționali la categoria dedicată juniorilor. Pe lângă acestea cei doi au reprezentat România în Campionatul European de Raliuri, care a avut loc în Ungaria ocupând locul 4 la clasă. Paul este și fost sportiv al Clubului nostru, acesta jucând ani pe rând alături de grupele de juniori ale BC CSU Sibiu“, transmite CSU Sibiu.

Ce au declarat Lucas Tohatan și Miguel Angel Hoyo înaintea meciului

Partida de astăzi va fi difuzata LIVE pe DigiSport, LookSport și FRB TV.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*