Cu dor de folk, la „Mediaș-Cetate Seculară“

În fața unui public numeros, avid de muzică folk, la Sala Traube din Mediaș s-a desfășurat, la sfârşitul săptămânii trecute, după 2 ani de pauză din cauza pandemiei, cea de-a 37-a ediţie a Festivalului Naţional „Mediaş-Cetate Seculară”


Mediaşul a respirat timp de două zile folk. Pe scena Festivalului Naţional de Muzică Folk ,,Mediaş – Cetate Seculară’’ au urcat concurenţi din toată ţara, iar misiunea juriului nu a fost una uşoară. Câştigătoarea ediţiei din acest an a fost desemnată Ana Maria Filip din Iași, care a plecat acasă cu trofeul. Pe locul al doilea s-a clasat Grupul Om Bun din Brașoviar pe treapta a treia a podiumului a urcat Daria Andreea Boghean din Târgu-Neamț.

Șapte interpreți și două grupuri de muzică folk au concurat pe scena Sălii Traube, la ediția din acest an a festivalului.

 
Ana Maria Filip, câștigătoarea ediției din acest an festivalului este pasionată de folk. Scrie versuri despre lume, despre ceea ce vede în jurul său. Îi place să vadă că atunci când este pe scenă și cântă, oamenii rezonează cu ea, cu muzica ei. Și-a dorit să ajungă la Mediaș, să participe la ediția din acest an a festivalului, iar interpretarea ei a convins juriul să îi ofere marele premiu. „Folk-ul a fost de la început pentru mine. Am început cu festivalurile înainte de pandemie, iar apoi totul s-a oprit. Acum că s-au reluat cumva concertele, festivalurile, fiind și în ultimul an de facultate la medicină, am zis că trebuie să ajung și aici la Mediaș. Sper ca folk-ul să fie mai mult decât o pasiune, să reușesc să îmbin medicina și muzica, să le păstrez pe amândouă într-un echilibru”, a explicat Ana Maria Filip.

Premii surpriză

Pe lângă cele trei premii principale, organizatorii festivalului au acordat și de această dată o serie de distincții pentru concurenți. Astfel, „Premiul special al juriului a fost câștigat de Trupa Omnis din București, în timp ce „Premiul de popularitate” i-a revenit Adrianei Mărginean, o tânără din municipiul Mediaș. De asemenea, „Premiile Asociației Mediaș Cetate Seculară” au fost oferite Jacquelinei Alessia Crăciun din Craiova și Mariei Matean din Bistrița. În ceea ce privește „Premiile sponsorului Jolie”, acestea au fost câștigate de Marius Barbu din București și Nicoleta Teodora Matean din Bistrița.

Recitaluri deosebite

Pe durata celor două zile de festival, pe scena festivalului au mai urcat pe lângă concurenţi şi artiști consacrați. În prima seară a festivalului, vineri, 9 decembrie de la ora 17:00, a fost programat concursul propriu-zis. Acesta a fost urmat de recitaluri susținute de Ovidiu Mihăilescu și Adrian Bezna. În cea de-a doua seară a festivalului, sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 18:00 a fost programată Gala Laureaților, urmată de recitaluri susținute de Diana Porca, câștigătoarea ediției precedente, Cezar Popescu, Ocru și Mircea Rusu. Accesul spectatorilor a fost liber în ambele seri ale festivalului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*