Cu hărți vechi de 100 de ani, prin România de astăzi!

Folosind hărți vechi de o sută de ani, profesioniști în cinematografie, artă fotografică, design digital, literatură, alături de istorici și documentariști au pornit într-o călătorie prin România de astăzi.

O carte veche, primul album despre România publicat vreodată, a fost editat la Leipzig, de F. A. Brockhaus, și  îi este dedicat regelui Carol al II-lea: “România. Natură. Clădiri. Viață populară”. Găsit într-o bibliotecă o sută de ani mai târziu, vechiul album a inspirat o echipă de creație, care a pornit chiar de la gândurile adunate într-o notiță introductivă semnată de autor, fotograful german Kurt Hielscher: “Am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspe în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia sau Țările Nordice. În ajunul călătoriei mele, un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: «De ce să pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta?» Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară! Pe mine, însă, tema mă ispitea. Poate că aparatul meu va ști să descopere frumuseți ascunse. Totuși, din când în când aveam îndoieli. Sufletul acestei țări mi se va deschide oare?”. O sută de ani mai târziu, dorim să știm încă și mai multe despre România, despre schimbarea ei și, mai ales, despre imaginarul schimbării. Cum s-au transformat, până astăzi, vreme de o sută de ani, locurile și comunitățile care l-au inspirat cândva pe Hielscher?

Kurt Hielscher a călătorit 2.500 de kilometri printr-o țară în vreme de reconstrucție, după ce războiul se dezlănțuise “ca o furtună cotropitoare asupra omenirii”. “Pe urma lui”, spune Octavian Goga în prefața pe care a scris-o pentru vechiul album, “continentul, transformat dintr-o casă mortuară într-o casă de sănătate, se sbuciuma copleșit de teorii și formule, fără să-și găsească locul”.

“O călătorie de 100 de ani”, proiect inițiat de “Fundația Domeniul Otetelișanu”, este o cercetare, din perspectiva multiplelor limbaje de expresie contemporane, care pornește de la fabulosul drum parcurs de fotograful german Kurt Hielscher prin România aflată în reconstrucție după Primul Război Mondial. Cercetarea de demult a dat Europei unul dintre cele mai prețioase albume ale timpului, considerat de cronicarii vremii cea mai frumoasă și mai elegantă carte tipărită în Europa până atunci. Păstrând plăcerea de vânător evocată de Hielscher cu o sută de ani în urmă, trei echipe de filmare și-au propus să înțeleagă importanța contemporană a acestui album. Artiști din diverse domenii și-au luat ca reper această călătorie pentru a evalua, într-un limbaj actual, România de astăzi. Urmând această hartă, documentarea se realizează în toate regiunile României, în sudul Basarabiei (Ucraina), Cadrilater (Bulgaria) și în Republica Moldova.

„O suită de mini-documentare vor anunța rețele de cercetare, deschise oricui dorește să ni se alăture în această aventură, contribuind cu idei, informații, fotografii vechi sau filmări actuale. Căutăm o comoară și oferim recompense oricui are indicii! Fundația “Domeniul Otetelișanu” solicită documente, informații, fotografii vechi, filmări sau orice alt elemente care să contribuie la conturarea acestui puzzle, oricui dorește și poate contribui la această amplă cercetare. Regulamentul acestui concurs este publicat pe rețelele sociale”, anunță inițiatorii proiectului.

Printre cei porniți pe urmele lui Hielscher se numără regizorul Igor Cobileanski, unul dintre cei mai premiați cineaști care gândesc și crează în România. Regizorul de origine basarabeană are până acum 74 de selecții în diversele categorii ale celor mai importante festivaluri de film, scurtmetraj sau documentar ale lumii. Cu 74 de selecții în festivaluri internaționale de prestigiu și 16 premii în palmares, Cobileanski este autorul a 18 filme, printre care și serialul „Umbre”, o producție HBO. Face parte din echipă și Cristian Gugu, autorul unei serii remarcabile de documentare, printre care Georgrafie Națională (2003) sau “Brancuși în eternitate” – o producție prezentată în numeroase festivaluri și competiții cinematografice -, sau remarcabile documentare despre personalități emblematice ale României, cum ar fi Constantin Brâncuși sau Regina Maria. S-a alăturat și Lucian Dobrovicescu, istoric, regizor de film și documentarist. Este absolvent al Academiei de Teatru și Film București. A fost asistent de regie pentru filme precum „Restul e tacere”, marele succes al lui Nae Caranfil, sau ”Coborâm la prima”, în regia lui Tedy Necula. În calitate de istoric, a colaborat cu revista Historia pentru o serie de documentare despre cel de-al Doilea Război Mondial, și a realizat emisiunea radiofonică “În vreme de război”.

Cele mai interesante fotografii vor fi adunate într-un album, care dorește să pună în oglindă trecutul cu prezentul. Fotografiile făcute de Hielscher și cele realizate acum. „Îl vom tipări cu drag, în condiții excepționale, în 2000 de exemplare. Dorim să trimitem acest album, ca pe o vedere de altădată, tuturor instituțiilor și organizațiilor care susțin sau promovează actul cultural în România”, au mai precizat organizatorii.

De asemenea, participanții vor croi 50 de mini-documentare despre tot atâtea dintre locurile fotografiate de Hielscher. Filmulețele vor fi disponibile publicului pe situl www.100deani.ro și vor fi promovate pe rețelele de socializare. Până în decembrie, va fi montat un film documentar de 80 de minute, care să prezinte întreaga călătorie de acum.

„Dorim să vă avem alături în această cercetare, pentru a construi împreună o rețea deschisă oricui dorește să ne însoțească în călătoria de 100 de ani, contribuind cu idei, informații, fotografii vechi sau filmări actuale. Vă invităm să căutați prin arhivele vechi, prin cufere sau prin lăzile de zestre, să priviți în jur pentru a observa schimbările și să ne trimiteți fotografii care să ne ducă un pas mai departe. Am lansat un concurs pe rețelele de socializare. Cu premii!”, transmit reprezentanții Fundației “Domeniul Otetelișanu”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*