Cu hashtag-ul la cumpărături

La Sibiu a fost lansată, azi, o campanie care își propune să-i readucă pe consumatori în piețe. Campania Asociației Piețelor își propune să promoveze cei mai „fresh“ producători.

Pe Facebook sau Instagram, sibienii sunt invitați să promoveze o piață, un producător, o tarabă, un magazin sau o afacere de familie folosind hashtag-ul #merglapiata.

Gustă și spune mai departe!

„Piețele din România trec pragul către secolul XXI și se apropie mai mult de oameni, prin intermediul tehnologiei. #Merglapiata este un proiect al comunității, pentru comunitate, care își propune să readucă oamenii în piețe, alături de producătorii locali, în dorința de a găsi cele mai gustoase și naturale produse. Și pentru că toți vrem să știm unde găsim cele mai zemoase roșii sau cei mai proaspeți castraveți, cel mai bun caș și cele mai bune preparate din carne, ne dorim ca cei care merg și își fac cumpărăturile în piețe să facă și recomandări pentru ceilalți. Pot face fotografii cu oamenii de la care cumpără, cu produsele testate, precizând piața, locul sau magazinul de unde au cumpărat, pe care să le urce apoi pe profilul personal de Facebook sau Instagram sau să le trimită pe messenger-ul paginii de Facebook Piețe Agroalimentare România, însoțite de hashtag-uri precum #merglapiata, #pieteagroalimentareromania, #traiestesanatos“, anunță reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din România (AAPR).

Planuri de viitor

Campania este organizată de AAPR cu sprijinul Patria Bank, Patria Credit și Gothaer Asigurări și Reasigurări. Lansarea oficială a campaniei #merglapiata a avut loc în această după-amiază, în Piața Cibin. Președintele AAPR, Teodor Ioan Birț, producători locali și cumpărători au discutat, cu această ocazie, despre avantajele cumpărăturilor făcute în astfel de locuri, cât și despre îmbunătățirile care mai trebuie aduse comerțului în piețe.

Sibiul dă tonul

Asociația Administratorilor de Piețe din România, cu sediul în Sibiu, este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, apolitică, formată din 35 de membri (instituţii şi societăţi comerciale) de pe întreg teritoriul României, toate având atribuţii în domeniul administrării pieţelor şi a oboarelor din localităţile de provenienţă. AAPR a adunat sub umbrela ei 260 de piețe agroalimentare din 35 de județe ale țării, peste 5.000 de spații comerciale și 10.000 de locuri de vânzare, încercând în acest fel să asigure funcționarea transparentă și evitarea practicilor neloiale, dar și organizarea unor spații de vânzare civilizate și igienice. Mii de familii, producători locali, trăiesc din veniturile obținute prin vânzarea produselor cultivate sau realizate de ele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*