Cum a ajuns ceapă să coste 8 lei/kg, cel mai mult din Europa. Scumpirile vin chiar înainte de sărbători

Prețul cepei a urcat în această perioadă la 8 lei/kg, dublându-se în doar două săptămâni.

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

Ceapa este elementul de bază al tuturor bucătăriilor din lume, cea mai consumată legumă din lume după roșie.

În România, ceapa e a patra legumă consumată, după cartof, varză și roșie (potrivit datelor transmise de Statistică). Oricum, ceapa e utilizată în foarte multe feluri de mâncare- de la supe la sosuri sau garnituri (la ficățeii de pui, de pildă).

Scumpirile vin taman înaintea sărbătorilor pascale, când gospodinele se întrec în a găti preparatele culinare.

Oficialii români spun că, pe lângă problema războiului din Ucraina, care a dus la scăderea semnificativă a exportului de ceapă a ucrainenilor, întreaga Europă s-a confruntat cu o producție de ceapă foarte slabă, scrie Monitorul de Cluj 

„Pe lângă asta, nu excludem ca vânzătorii să profite de penuria de ceapă și să adauge în preț și o componentă speculativă. Să profite de lipsa de ceapă pentru a-și rotunji veniturile, mai exact”, spune oficialul român, citat de hotnews.ro.

Potrivit acestuia, autoritățile vor demara în curând câteva controale la angrosiști și marii producători pentru a vedea situația exactă a stocurilor de ceapă.

Un secretar de stat din aparatul guvernamental a admis că mulți fermieri nu au mai cultivat anul acesta ceapă după ce anul trecut s-au plâns de prețul prea mic, care nu justifica înființarea de culturi. Acum regretă și s-au apucat în mare grabă să cultive, ceea ce înseamnă că cel mai târziu în toamnă să vedem prețuri „normale” la recolta de ceapă, explică acesta.

În supermarketurile românești, ceapa e fie din Franța, fie din Polonia sau din Olanda. De altfel, Polonia este unul din marii câștigători ai acestei crize a cepei, exporturile lor de ceapă urcând cu 60% din iulie 2022 până în decembrie a aceluiași an.

În România, potrivit datelor INS, consumul de ceapă/ locuitori variază între 20-23 de kg anual.

Prețul cepei în Polonia în decembrie 2022 a fost de trei ori mai mare decât în urmă cu un an. A urcat la 0,85 euro.

În Franța e 1 euro/kg. În Olanda este 1,19 euro/kg. În Ungaria kilogramul de ceapă e la 1,49 euro. La cehi, ceapa e la 0,93 euro/kg.

În România, la prețul de 8 lei, ceapa a ajuns la 1,6 euro/kg, cel mai mare din zonă.

Marocul și Turcia au oprit unele exporturi de ceapă, la fel ca și Kazahstanul. Filipine a ordonat o anchetă asupra unor posibile carteluri ale producătorilor de ceapă.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*