Cum arată sectorul aerian post pandemie? Dificultăți financiare fără precedent, rute anulate, mai puține companii. Ce au discutat la Cluj-Napoca liderii aviaţiei europene?

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj împreună cu Air Transport News (ATN) organizează, astăzi, la aeroport, o conferință internațională de aviație.

Specialiștii în aviație susțin la unison că 2024 este anul în care sectorul aerian își va reveni aproape pe deplin, la fel ca în 2019. Pandemia a adus sute de zboruri anulate, probleme financiare majore și falimentul unor companii aeriene.

„În prezența unei discontinuități severe și izolare din cauza unor factori politici, geografici, îmbunătățirea conectivității noastre de transport poate fi importantă din punct de vedere economic și din punct de vedere al bunăstării sociale. Ca rezultat al pandemiei Covid, companiile aeriene și partenerii au suferit probleme financiare fără precedent și dificultăți în detrimentul conectivității. Vreau să mulțumesc Aeroportului Cluj pentru organizarea acestui eveniment. Cooperarea tuturor actorilor din transportul aerian de la nivel regional este foarte importantă”, a declarat Kostas Iatrou, CEO ATN – Air Transport News.

„Suntem fericiți și onorați că ne vizitați. Este o conferință importantă deoarece aviația civilă europeană este foarte dinamică, mulțumim pentru participarea dumneavoastră. Traficul aerian crește, traficul aerian va crește, am avut ultimii doi ani foarte dificili. Din păcate, când sunt întreruperi, cum avem acum în România, zboruri suspendate din partea unei companii aeriene (Blue Air – n.r) vedem importanța subiectelor atinse în această conferință și dificultățile cu care ne confruntăm”, a punctat directorul aeroportului clujean.

Cu această ocazie, primarul Emil Boc, plecat la Bruxelles, a transmis un mesaj de mulțumire pentru David Ciceo și echipei sale de la aeroport pentru „munca excelentă și contribuția adusă la dezvoltarea orașului și regiunii Cluj”.

„Sunt un mare fan al lui David Ciceo și al echipei manageriale. De fiecare dată când sunt invitat la dumneavoastră aici se întâmplă numai lucruri frumoase și ce este cel mai important acestea se și concretizează, au substanță și eficiență. Vă felicit pentru asta și vă doresc s-o țineți tot așa”, a declarat și Răzvan Ciortea, subprefectul județului Cluj.

Companiile aeriene nu și-au revenit după pandemie

„Mă aflu pentru prima dată în Cluj, dar în mod cert mă voi întoarce. Orașul este foarte drăguț, oamenii sunt foarte prietenoși, mă vor întoarce să stau mai mult. Peste 700 de rute au fost anulate din cauza Covid, inclusiv rutele Atena-Cluj, Cluj-Gatwick. Ați observat în această vară că aveți mai puține opțiuni când vine vorba de companii aeriene, în cele mai multe cazuri o rută este deservită de o singură companie aerienă în loc de două-trei. Pasagerii nu au prea multe opțiuni în a-și alege compania cu care vor să zboare. Mai multe de 800 de rute au o frecvență redusă comparativ cu 2019. Conectivitatea regională a fost profund afectată. Nu vorbim de rutele transatlantice, ci cele domestice. Probabil că datele pentru zborurile transatlantice ar arăta mai rău. Multe companii aeriene nu și-au revenit după pandemie. Nu suntem la nivelul anului 2019 nici în ceea ce privește călătoriile de vacanță. Am văzut în unele țări și schimbări în rutele interne. Lucrurile sunt încă dezordonate (…) Trebuie să ne adaptăm noilor situații. Călătoriile aeriene facilitează mobilitatea socială și economică în Europa – conectând oamenii, regiunile și orașele din UE. În aceste vremuri dificile, avem nevoie de guverne și autorități de reglementare care să stabilească un cadru adecvat pentru continuarea susținerii unui mediu sănătos și competitiv pentru companiile aeriene, care la rândul său, va asigura conectivitatea regională atât de necesară în cel mai durabil mod”, a declarat Thomas Reynaert, director general Airlines for Europe (A4E).

Airlines for Europe (A4E) este cea mai mare asociație de companii aeriene din Europa, cu sediul la Bruxelles. Ca inițiator cheie al Destinația 2050, A4E și membrii săi s-au angajat să obțină emisii nete de carbon zero pentru propriile operațiuni până în 2050. Cu o flotă modernă de peste 3.200 de aeronave, companiile aeriene A4E au transportat peste 270 de milioane de pasageri în 2021 – traficul a scăzut în 2019 la 700 de milioane de pasageri din cauza pandemiei de COVID-19. În fiecare an, membrii A4E cu activități aeriene de mărfuri și poștă transportă peste 3,7 milioane de tone de mărfuri, vaccinuri salvatoare și echipamente medicale esențiale către peste 360 de destinații, fie cu avioane de marfă, fie de pasageri.

2022 Regional Air Transport Conference se concentrează pe evidențierea modului în care companiile aeriene, aeroporturile sau operatorii de handling pot depăși conflictele tipice privind recuperarea traficului aerian, pentru a stabili practici comune de cooperare durabilă care să aducă mari beneficii, nu numai pentru piața de transport aerian, ci de asemenea pentru regiunile şi comunitățile locale. Lideri ai industriei de transport aerian european și alte personalități vor discuta despre cele mai bune practici în domeniul cooperării și conectivității.

Conferința reunește reprezentanți de top ai unor asociații de companii aeriene/de aviaţie, precum Airlines for Europe (A4E) prin Thomas Reynaert (Director General) și Societatea Elenă de Aviație, reprezentată prin Andreas Papatheodorou (Președinte).

De asemenea, vor fi parte a acestei conferințe și unele aeroporturi de referință din regiune, precum Aeroportul iGA Istanbul reprezentat prin Kadri Samsunlu (CEO) și Aeroportul Internațional Atena, reprezentat de Ricardo Lambiris (Președinte al Consiliului de Administrație).

Nu în ultimul rând, la conferință vor fi prezente și companii aeriene reprezentate prin George Lioumbis, Manager General Sky Express, dar și agenții de handling precum Menzies Aviation reprezentată prin Cristian Paris (Vicepreședinte al regiunii Balcani), cu scopul de a reconstrui un nivel sporit de conectivitate regională în era post-COVID-19.

În cadrul conferinței a existat o ceremonie de decernare a premiilor Regional Air Transport Conference pentru anul 2022, iar acestea au fost oferite următorilor:

Thomas Reynaert – Premiul „ 2022 Regional Air Transport Awards – Organisation Award – A4E”
Kadri Samsunlu – Premiul „ 2022 Regional Air Transport Awards – Corporate Award – iGA Istanbul Airport”
David Ciceo – Premiul „ 2022 Regional Air Transport Awards – Individual Award

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*