Cum ne afectează trecerea la ora de vară?

Oboseala, dereglările somnului și disconfortul sunt doar câteva urmări ale trecerii la ora de vară asupra corpului uman. Cum ne putem adapta mai ușor ceasul biologic la schimbare?

Foto: arhivă

​Trecerea la ora de vară ne poate da peste cap ceasul intern și ne poate cauza probleme cu somnul cel puțin în prima săptămână după schimbare, spun medicii specialiști. Schimbarea orei poate afecta performanțele atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor, fiind asociată deseori cu tulburări de somn, dar și cu un risc ușor mai crescut de a face infarct miocardic acut în prima săptămână de după schimbarea orei, scrie Hotnews.

Ceasul biologic al organismului are nevoie de timp pentru a se acomoda la noile ore de culcare și de trezire, iar persoanele sunt predispuse să resimtă oboseală și somnolență crescute pe parcursul zilei.

„Cei care au o calitate scăzută a somnului sau o durată mai scurtă în mod obișnuit sunt indivizii cei mai la risc pentru a resimți efectele schimbului de oră. De asemenea, s-a observat și faptul că unele persoane au avut nevoie de o ajustare de cel puțin o săptămână la noua oră. Există un efect cumulat al pierderii de somn, atât în ceea ce privește adormitul seara, cât și trezitul dimineață, care se ajustează treptat după noua oră”, arată Florina Anichitoae, psiholog clinician, psihoterapeut și doctorand în psihologie, citată de Hotnews.

Prima săptămână, cea mai „dură”

Efectele trecerii la ora de vară sunt resimțite cel mai mult în prima săptămână, iar unele studii au demonstrat chiar o creștere cu 10% a accidentelor rutiere în prima săptămână de la schimbarea orei. Ce mai arată unele cercetări este că în prima zi de luni de după schimbarea orei, oamenii au tendința de a accesa mult mai frecvent site-uri cu conținut din sfera de divertisment în timpul orelor de muncă, iar explicația ar fi că nivelul redus de somn afectează procesele de reglare emoțională, cu precădere cele implicate în inhibiția comportamentelor contraproductive sau de tipul procrastinării.

O cercetare care a inclus peste 100.000 de oameni a evidențiat că există un risc ușor mai crescut, dar semnificativ de a face infarct miocardic acut în prima săptămână de după schimbarea orei (numărul de cazuri de infarct fiind mai mare cu aproximativ 5%) și nu a fost identificată vreo diferență între femei și bărbați.

În ceea ce privește copiii, s-a observat că rezultatele pentru științele exacte au fost mai scăzute în săptămâna imediat următoare schimbării orei, comparativ cu rezultatele obținute cu o săptămână înainte.

Cum trecem mai ușor peste schimbarea orei?

  • Asigurarea unei cantități adecvate de somn cu o săptămână înainte de trecerea la noua oră este încurajată și ar putea ajuta la tranziția ulterioară.
  • Încercarea de a ne culca mai devreme în prima săptămână după apariția noii ore.
  • Limitarea utilizării ecranelor cu lumină albastră înainte de a ne culca, așa încât impactul acestora să nu afecteze în plus față de schimbările deja datorate trecerii la ora nouă.
  • Limitarea activităților mentale și a exercițiilor intense înainte de culcare, pentru a-i permite corpului să se pregătească de adormire, integrând noile schimbări.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*