Cum puteți intra de azi în Spitalul Clinic Județean de Urgență

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu informează cetățenii că, în actualul context epidemiologic determinat de evoluția pandemiei de Covid-19, modifică cu caracter temporar, modalitatea de acces în cadrul unității.

Astfel, începând de azi 2 noiembrie 2021, accesul în cadrul unității se face exclusiv prin următoarele intrări:

  • Intrarea situată pe strada Izvorului, inclusiv pentru pacienții care se adresează Laboratorului de Analize Medicale, cu acces prin curtea spitalului; (programul Laboratorului este de: Luni până vineri orele 7.30-11.00 program recoltare probe și 10.00-12.00 program eliberare rezultate);
  • poarta de intrare din strada Corneliu Coposu, situată lângă clădirea medicală;
  • intrarea din Policlinica spitalului, situată pe strada Herman Oberth – exclusiv pentru pacienții cu programare pentru consultații în Ambulatoriu. 

Accesul cetățenilor în cadrul SCJU Sibiu nu se poate face prin intrările din clădirea  Maternității, situată pe b-dul. Corneliu Coposu.

Această măsură este implementată în vederea gestionării eficiente a fluxului de pacienți/aparținători și  pentru a limita riscurile de transmitere a Covid-19.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*