Cum se vor calcula pensiile militare. Deputații au aprobat legea

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind pensiile militare de stat, care prevede că baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate.

Deputații au adoptat proiectul de lege cu 289 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 13 abțineri, informează Agerpres.

Premierul interimar Gabriel Oprea a declarat în plenul Camerei Deputaților că Legea pe care Guvernul o propune reprezintă o recunoaștere a meritelor, a riscurilor, a sacrificiilor pe care le fac militarii.

„Prin această legea România mai face un pas pe drumul pe care a pornit ca membru NATO și ca stat care își asumă rolul în regiune. Prin această lege le facem dreptate militarilor, dar facem cum mai mult decât atât — construim o societate solidară, un stat puternic și o Românie capabilă să stea cu fruntea sus în fața încercărilor istoriei oricare ar fi acestea și oricând ar putea apărea”, a afirmat Oprea.

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a susținut că proiectul de lege pe care Guvernul îl prezintă în Parlament este un act normativ care asigură cadrul juridic necesar, asigură echilibrul necesar, astfel încât drepturile de pensie a militarilor să fie cuantificate exact și fără suspiciuni, adăugând că s-a eliminat acea prevedere discriminatorie care prevedea că nu se pot cumula pensiile militare cu alte venituri.

„Proiectul de lege vine să îndrepte discriminările care s-au creat pe legislația în vigoare între militari, între gradele militare, între structurile care compun sistemul național de securitate. Rugămintea mea este să dăm un vot pentru acest proiect de lege care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016 și, până atunci, vom pregăti din punct de vedere tehnic punerea în aplicare a acestui proiect de lege. Prin adoptarea proiectului de lege asigurăm stabilitatea sistemului de securitate național în sensul că există un orizont al carierei militare începând de la învățământul militar sau recrutarea de militari profesioniști în sistem până la pensionare. (…) Din legea pensiilor s-a eliminat acea prevedere discriminatorie care prevedea că nu se pot cumula pensiile militare cu alte venituri, de asemenea au fost îndreptate neajunsurile create a circa 18% dintre pensionarii militari prin vechea lege”, a spus Dușa.

Toate grupurile parlamentare au anunțat că susțin proiectul de lege.

Potrivit proiectului, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art.3 lit.a)—c). La media obținută se adaugă un spor de până la 15% în condițiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

Actul normativ prevede totodată că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

„Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării. Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani și sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securitate națională, sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară. Acordarea pensiei anticipate, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere”, se arată în raport.

Proiectul de Lege privind pensiile militare de stat a fost adoptat luni de Senat. Camera Deputaților este for legislativ decizional în acest caz.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*