Cum va fi vremea în prima lună de primăvară. Prognoza meteo

Meteorologii anunță că în luna martie 2023 temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații estimate vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo pentru săptămâna 27 februarie – 6 martie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, sud-estice și local în cele centrale, dar și ușor mai coborâte în extremitatea de nord-est a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și local în cele estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 6 – 13 martie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în extremitatea de sud a țării, dar și ușor mai coborâte local în regiunile nordice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor deficitare în regiunile estice.

Prognoza meteo pentru săptămâna 13 – 20 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pentru săptămâna 20 – 27 martie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*