Cum vrea să mute ministrul Fondurilor Europene gândacii care pun în pericol finanțarea autostrăzii Piteşti-Sibiu

România a propus Comisiei Europene mutarea speciei de gândac Morimus Funereus de pe traseul viitoarei autostrăzi Piteşti-Sibiu cu ajutorul feromonilor, metodă folosită cu succes şi în alte ţări care au avut probleme similare, a declarat, astăzi, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

„O delegaţie a ministerului discută cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a le prezenta soluţiile pe care le propunem vizavi de scrisoarea de clarificări. Sper să se întoarcă cu veşti bune, pentru a continua procesul de evaluare şi închidere a finanţării pentru autostrada Sibiu-Piteşti”, a spus Boloş la Digi 24, potrivit Agerpres.

Ministrul a susținut că aceasta este o soluţie practică, folosită deja şi în alte ţări.

„Sunt şi alte state care au întâmpinat astfel de probleme şi au adoptat astfel de soluţii, pentru eliminarea unui impediment minor pentru o problemă majoră, respectiv proiectul de investiţii pe care îl avem. Germania a avut un hamster şi un gândac, de asemenea, pentru gara din Stuttgart şi a trebuit să gândească soluţii cum să protejeze aceste specii”, a precizat oficialul guvernamental.

Potrivit acestuia, pe traseul autostrăzii Sibiu-Piteşti se află 11 situri Natura 2000.

„În cele 11 situri sunt specii de animale, plante, care sunt dintre cele mai diverse şi pentru anumite categorii de plante, insecte, animale. Comisia a trimis aceste clarificări, care sper eu să se închidă în următoarea perioadă şi să trecem cu bine perioada de evaluare a proiectului”, a mai spus Boloş.

One Comment

  1. Chiar daca ai nostrii au gasit solutii „similare” si la altii, Comisia Euroeana o sa „gaseasca” ei alte vietati care trbuiesc „ocrotite”, chiar daca sint daunatori, numai sa nu se faca autostrada peste munti.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*