Cursul euro dă semne de dezmorțire

Leul a avut o evoluţie foarte stabilă în prima parte a perioadei 10 – 16 martie, însă pe finalul ei a început să se deprecieze.Scăderea s-a datorat reapariţiei aversiunii faţă de risc pe pieţele internaţionale, dar şi a temerilor care au apărut în sistemul bancar privind posibilitatea ca Legea dării în plată să fie votată în Camera Deputaţilor, în perioada următoare.

Raportul euro/leu a început perioada la 4,4608 lei, dar a încheiat-o la 4,4775 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au urcat de la 4,4720 la 4,4840 lei, cele de la închidere fiind de 4,4810 – 4,4840 lei.

Evoluţia raportului euro/leu din săptămânile următoare va fi decisă de sentimentele pe care le vor avea pieţele internaţionale faţă de recentele decizii de politică monetară ale BCE dar şi de cele pe care urma să le ia Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC).

BCE  a decis să coboare dobânda sa de politică monetară de la 0,05 la 0%, cel mai redus nivel din istorie, şi dobânda pentru facilitatea de depozit de la -0,3 la -0,4%, dar a şi majorat programul de achiziţii de obligaţiuni ale statelor sau companiilor din zona euro cu 20 de miliarde de euro pe lună, la 80 de miliarde de euro pe lună. Reamintim că programul de achiziţii a debutat în martie trecut şi ar fi trebuit să funcţioneze până în septembrie a acestui an. Toate aceste măsuri au scopul de a ridica inflaţia peste zero şi de a stimula relansarea economiei prin creşterea creditării.

Cursul dolarului american a fost mai volatil, el mişcându-se între 4,0216 lei, la începutul intervalului şi 4,0387 lei, la finalul acestuia, când cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,021 şi 4,0540 lei.

Moneda elveţiană, care s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale de 1,093 la 1,1002 franci/euro, a fluctuat între 4,0715 în debutul intervalului şi 4,833 lei, la finalul lui.

Volatilitatea perechii euro/dolar a fost una ridicată, la începutul perioadei. Imediat după anunţarea deciziilor BCE euro a scăzut la 1,0822, pentru a urca, după câteva ore, la 1,1215 dolari.

Aprecierea euro se datorează declaraţiilor preşedintelui BCE, Mario Draghi. Acesta a afirmat că nu vor mai exista alte reduceri ale dobânzilor şi că instituţia pe care o conduce are şi alte pârghii la dispoziţie.

În următoarele zile, cotaţiile au avut o tentă descendentă. De la 1,1210 dolari, euro a scăzut la 1,1074 dolari, pentru ca la finalul perioadei tranzacţiile să se realizeze între 1,1077 şi 1,1108 dolari.

Pe termen mediu, moneda europeană se află sub presiune, în condiţiile în care britanicii ar putea decide la referendumul din 23 iunie ieşirea din Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*