Cursuri gratuite de Kangoo Jumps

După ce, anul trecut, 80 de persoane au slăbit și au avut îmbunătățiri considerabile ale stării de sănătate, urmând, timp de șase luni, programe sport Kangoo Jumps, în 2020 este rândul altor zece orașe din țară, printre care și Sibiul, pentru a beneficia de programul „KAPO – Sănătate pe ghete“, inițiat de Kinga Sebestyen – formator de programe Kangoo Jumps și de acreditare a instructorilor din Europa, deținătoare de record Guinness pentru cea mai mare clasă Kangoo Jumps – și trei medici specialiști cu renume.

Persoanele cu probleme ale articulațiilor, de coloană, supraponderale, spondiloză sau cu diabet zaharat, ori interesate doar de îmbunătățirea calității vieții cotidiene, au ocazia în următoarele luni să urmeze programul medical de prevenție, fiind monitorizați în permanență de medicii specialiști.

KAPO este un program ușor de urmat și distractiv, dedicat persoanelor inactive din cauza unor afecțiuni ce îi împiedică să facă activitate fizică. Vor fi grupe pentru cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare ori respiratorii, diabet ori probleme ale aparatului osteo-articular. Cei care sunt admiși în acest studiu vor face Kangoo Jumps de trei ori pe săptămână, supravegheați în permanență de specialiști, măsurați și evaluați pentru a obține rezultate cât mai bune și a le îmbunătăți calitatea vieții. Cei care au participat  au scăpat de durerile de spate, de kilogramele în plus, și-au corectat postura, iar nivelul colesterolului a scăzut. Echipa de medici a monitorizat toată evoluția și vom include rezultatele concrete într-o carte care va fi lansată în curând. Echipa KAPO se mută acum în alte orașe din țară și va ajuta gratuit persoanele cu aceste probleme de sănătate. Înscrierile se fac trimițând un e-mail la kapo@kingasebestyen.com. La Sibiu, instructor este Cristina Popa (0740.687.908).

Persoanele acceptate în studiu vor începe pregătirile în luna februarie.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*