Cursuri gratuite de pregătire profesională

cursuriAcademia de Studii Economice din Bucureşti, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Slatina, SC Acacia Consultanţă & Project Management SRL, Economic&Business Research Center SRL, organizează, la Sibiu, evenimentul regional de informare cu titlul „Resurse umane pentru o creştere inteligentă şi inclusivă în sectorul serviciilor”, finanțat prin POSDRU. Reuniunea se va desfășura, astăzi, la hotelul Ibis, sala Turandot, începând cu ora 9.00. Cei prezenți vor fi informați atât cu privire la serviciile programului „E-cariera Ta, servicii de consiliere, orientare, formare profesională, mediere și integrare pe piața muncii“, cât și cu privire la cursurile gratuite din cadrul proiectului: inspector resurse umane, agent vânzări, manager marketing/digital marketing, controller și agent servicii clienți, cursuri dedicate atât absolvenților de studii medii, cât și celor cu studii superioare.

Înscrieri pe loc

Angajatori de top, antreprenori de succes, autorități locale, companii interesate au posibilitatea să coopteze și să mențină legătura cu potențialii public țintă, care în scurt timp vor fi pregătiți profesional pentru a intra în câmpul muncii. Peste 60 de potențiali angajați vor fi prezenți pentru a se înscrie la cursurile dorite cu largi arii de interes precum: resurse umane, agent servicii clienți, social media și vânzări.

Cosmin PAL
cp@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*