Curtea de Conturi a pus tunurile pe APIA. Nereguli găsite în județul Sibiu

Abaterile consemnate în controalele efectuate la administraţia centrală a APIA au identificat reflectarea eronată în evidenţa contabilă a sumelor acordate fermierilor ca ajutoare naţionale tranzitorii, precum şi a sumelor încasate de la aceştia cu titlu de debite provenite din sumele solicitate şi încasate nelegal, situaţiile financiare întocmite la data de 31 decembrie 2016 prezentând un sold nereal al contului „Sume de primit de la MADR – bugetul de stat”, în valoare de 1,385 miliarde de lei, conform raportului public al instituţiei pentru anul 2016.

De asemenea, rulajul debitor al contului ”Finanţare de la bugetul de stat a subvenţiilor” şi rulajul creditor al contului ”Rezultatul reportat” au fost majorate nejustificat cu suma de 217.000 lei.

Raportul CC precizează că „nu au fost respectate în totalitate prevederile legale cu privire la organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, întrucât informaţiile obligatorii cu privire la gestiunile supuse inventarierii nu au fost prevăzute în deciziile emise pentru organizarea inventarierii anuale a patrimoniului; nu au fost verificate şi confirmate soldurile pentru conturile contabile de creanţe şi datorii cu bugetul statului; nu a fost confirmată valoarea debitelor înregistrate în Registrul Debitorilor Naţionali, stabilite în sarcina fermierilor care au beneficiat necuvenit/nelegal de ajutoare de stat şi de ajutoare naţionale tranzitorii”.

Potrivit documentului, în perioada 2015-2016, APIA a efectuat plata contravalorii rentei viagere aferente campaniilor 2010, 2011 şi 2012 fără să procedeze la verificarea dosarelor de rentă sau să solicite rentierului depunerea unor documente în baza cărora să se dispună efectuarea sau reluarea plăţilor, situaţie care a condus atât la plata unor sume pentru care s-a prescris dreptul la acţiune al beneficiarului, cât şi la efectuarea de cheltuieli poştale nejustificate. „Din analiza dosarelor de rentă viageră a rezultat că APIA nu a analizat toate documentele existente în dosarele depuse de rentieri, astfel că nu s-a sesizat faptul că unele carnete de rentier nu sunt vizate anual şi că, în unele cazuri, datele de identificare ale solicitantului de rentă nu sunt identice în toate documentele depuse”, se precizează în raport.

La centrele judeţene APIA, controlul experţilor CC a constatat la ordonatorii terţiari de credite abateri privind înregistrări contabile eronate, tranzacţii neînregistrate în evidenţa contabilă, precum şi neconcordanţe în evidenţele contabile.

„Centrele judeţene au plătit nelegal ajutoare naţionale tranzitorii (OUG nr. 3/2015) în sumă totală de 1,361 milioane de lei, către beneficiari care erau decedaţi la data efectuării plăţii ajutorului de stat sau care au prezentat documente justificative neconforme/lipsă pentru a atesta dreptul la sprijin (CJ APIA: Alba, Iaşi, Dâmboviţa, Suceava, Sălaj, Sibiu şi CJ Timiş); firme radiate din evidenţa Oficiului Registrului Comerţului la data efectuării plăţilor sau care au fost radiate în perioada cuprinsă între data depunerii cererilor unice de plată şi data emiterii deciziilor de plata (CJ APIA: Alba, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Suceava, Maramureş, Sălaj, Satu Mare); beneficiarii care au solicitat această formă de sprijin, atât ca persoane fizice, cât şi ca persoane juridice (CJ APIA Suceava)”, arată raportul.

Curtea de Conturi recomandă instituţiei, printre altele, să dispună efectuarea unor verificări de specialitate la toate centrele judeţene APIA, în vederea identificării eventualelor încălcări ale legislaţiei aplicabile în domeniu şi a consecinţelor de natură financiară care au afectat bugetul de stat.

De asemenea, instituţia recomandă APIA să ia măsuri pentru recuperarea sumelor decontate nelegal şi virarea lor la bugetul de stat, relatează Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*