Daniel Constantin, eveniment la PRO România Sibiu. Problemele fermierilor și agricultorilor sibieni, în atenția prim-vicepreședintelui partidului (P.E.)

Daniel Constantin, prim-vicepreședintele PRO România, a fost prezent miercuri, 15 mai, în Sibiu.

În prima parte a zilei, liderul PRO România a vizitat viticultori, pomicultori și crescători de animale din zona Mărginimii Sibiului, fiind vizate podgoria Gorgandin, depozitele de mere de la Dobârca. Vizite au fost făcute și în Jina, comună în care principala activitate a locuitorilor este oieritul.

Fost ministru al Agriculturii, Daniel Constantin a vorbit cu sibienii despre problemele pe care le întâmpină în aceste domenii, dar și despre soluțiile pe care PRO România le propune pentru rezolvarea acestora.

A doua parte a zilei a fost dedicată unei conferințe de presă și întâlnirii cu peste 250 de membri și simpatizanți ai partidului. Alegerile europarlamentare din data de 26 mai și agricultura au fost pricipalele subiecte dezbătute.

”Vreau să le mulțumesc în primul rând colegilor din Sibiu pentru eforturile pe care le-au făcut. Mă bucur pentru că de fiecare dată când vin văd o echipă din ce în ce mai mare. La PRO România am mers întotdeauna pe calitate, nu pe cantitate, dar aici lucrurile merg și calitativ, și cantitativ.

Fac un apel către cetățeni să participe la vot dacă doresc să îmbunătățească viața noastră de zi cu zi. Cu cât participarea va fi mai mare, cu atât lucruile vor fi mai reprezentative în viitorul Parlament European”, a declarat Daniel Constantin. Un alt aspect punctat de prim-vicepreședintele partidului în ceea ce privește alegerile europarlamenare a fost lista pe care PRO România o prezintă. ”La PRO România am venit cu propuneri concrete pe fiecare domeniu de activitate, propuneri pe care candidații noștri, ajunși în Parlemantul European, se vor strădui să le pună în practică. Această listă cuprinde cei mai buni candidați în comparație cu celelalte partide. Îi avem pe Victor Ponta, Corina Crețu, care are o vastă experiență în domeniul politicilor europene, pe fostul ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă”.

De asemenea, în urma întâlnirilor cu fermierii și agricultorii din Sibiu, Daniel Constantin a precizat că ”În zona de agricultură, chiar dacă ne vorbește președintele partidului de la guvernare doar despre lapte și miere, despre programe, lucrurile nu stau chiar foarte bine. Și oamenii simt lucrul acesta. Oamenii nu știu ce avantaje sau probleme au din punct de vedere legislativ. În această perioadă e o problemă foarte mare cu lipsa de transparență din partea Ministerului pentru că se negociază o nouă politică agricolă comună la nivel european și un nou pachet financiar, din 2021 până în 2027. În mod normal, acest lucru trebuia să se termine în timpul în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Crescătorii de ovine m-au întrebat ce se intamplă cu sprijinul cuplat pe care noi l-am introdus în 2015. Lipsa de informare, de consultare cu domeniul agricol se vede”.

Întâlnirea cu membrii și simpatizanții PRO România a fost una interactivă, purtându-se discuții despre proiectele partidului și despre alegerile europarlamentare din data de 26 mai.


Publicat de SC Mesagerul Press SRL la comanda Partidului PRO România.
CUI mandatar financiar coordonator: 41190009

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*