Danilo Petrovic, noul campion de la Sibiu Open

Sârbul Danilo Petrovic a făcut un turneu excelent la Sibiu și a câștigat al doilea turneu Challenger anul acesta. Cu puțin noroc, s-ar putea să îl vedem în apropierea top 100 în anul ce urmează.

Finală cu poveste în cea de-a opta ediție a singurului turneu ATP Challenger din România, Sibiu Open.

Danilo Petrovic / foto: Focus Events

Un sârb și un australian, născuți în capete diferite ale lumii, deveniți parteneri de antrenament, prieteni la cataramă și, apoi, adversari în finala unui turneu ATP. Danilo Petrovic și Christopher O`Connell petrec cea mai mare parte a anului împreună, de vreo doi ani încoace. Se antrenează împreună, se vizitează și participă la multe turnee împreună. Iar aceasta a fost prima lor întâlnire directă, un meci extrem de încărcat de emoție. Cei doi au urmărit împreună finala de dublu disputată sâmbătă.

„Chiar și înainte de meci a fost greu. Pentru mine a fost extrem de dificil din punct de vedere emoțional. M-am simțit foarte bine fizic, foarte în formă, dar nu e niciodată simplu să joci împotriva unui prieten foarte bun”, a spus Danilo Petrovic la câteva minute după ce a ridicat deasupra capului trofeul de campion. De-a lungul partidei și-au împărțit frățește încurajări și felicitări pentru puncte ieșite din comun, iar la final, îmbrățișarea a adus și regret și bucurie din partea amândurora.

Pe teren, meciul nu a prea avut istoric. Petrovic și-a dominat de-a lungul întregului turneu adversarii printr-un serviciu extraordinar. Extrem de precis, Petrovic a câștigat nenumărate puncte datorită serviciului său puternic. De altfel, el a fost cel care l-a eliminat pe Robin Haase, campionul din 2016, în două seturi încheiate autoritar, 6/3, 6/2, iar toate meciurile sale s-au încheiat în două seturi. 11 ași a reușit Petrovic în finală și a câștigat 87% din punctele de pe primul său serviciu, față de doar 65% câștigate de O`Connell. Australianul a părut că are resurse să revină în două, trei rânduri, însă chiar și după un break, Petrovic revenea cu rebreak și prelua din nou controlul partidei. S-a încheiat 6/4, 6/2, iar Petrovic câștigă al doilea turneu Challenger în acest an.

Finaliștii, la ședința foto / foto: Focus Events

Cu puțin noroc și un final de sezon bun, sârbul nu are puncte de apărat în prima parte a anului viitor și s-ar putea apropia de top 100 ATP. Christopher O`Connell a ajuns în finală după ce l-a eliminat în semifinală pe Jelle Sels. Olandezul a fost finalist în ediția trecută, însă, chiar dacă a câștigat primul set, a început să lovească moale încă din debutul setului secund, iar australianul nu a stat pe gând și a câștigat următoarele două seturi cu 6/4, 6/2. De cealaltă parte, Petrovic a dat piept cu slovacul Alex Molcan, antrenat din tribune de fostul număr 6 mondial, Karol Kucera. Molcan a intrat pe tabloul principal de la Sibiu Open după ce a jucat în turneul ce avea ca premiu un wild-card pe tabloul de simplu și a reușit o performanță remarcabilă, atingând semifinala. Ghiulelele lui Petrovic i-au anulat, însă, lui Molcan șansa unei finale, meciul fiind încheiat 6/3, 6/3 pentru sârb.

Petrovic și O`Connell urmărind finala de dublu / foto: Focus Events

În finala turneului de dublu, gemenii Sabanov, din Croația, au întâlnit perechea franceză Sadio Doumbia și Fabien Reboul, cei care i-au eliminat într-un meci dramatic pe Victor Cornea și Alex Jecan în sferturi. Francezii au fost mai hotărâți, au luat primul set cu 6/4, l-au pierdut pe al doilea cu 3/6, iar în super tie-break au câștigat cu 10-7 și au devenit noii campioni ai turneului de dublu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*