De 98 de ani tradiția handbalului continuă la Sibiu: se fac înscrieri la grupele de copii!

Rămas în istorie ca fiind primul oraș din România în care s-a jucat pentru prima dată handbalul, Sibiul își dorește să fie în continuare un reper în această ramură sportivă.

Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Sibiu, își doresc să ducă mai departe tradiția acestui sport și să atragă din ce în ce mai mulți practicanți ai handbalului, dând startul înscrierilor la grupele de copii, băieți și fete.

La 98 de ani de la aducerea handbalului în România, la Sibiu, demersurile pentru ca acest sport să fie practicat cât mai mult de tânăra generație sunt în plină desfășurare.

„Ne dorim să creștem școala de handbal pe care o avem la Sibiu și să le oferim, astfel, posibilitatea cât mai multor copii să facă sport. În prezent, avem mai multe grupe de copii și juniori care practică handbalul la un nivel avansat și sperăm ca, prin această acțiune, să atragem și alți doritori. Ne mândrim cu faptul că suntem orașul care a dat României handbalul, respectăm istoria acestui sport și ne dorim să îl valorificăm cât mai mult. Organizăm înscrieri la grupele de handbal fete și băieți, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani”, a declarat Matei Damian, președintele Handbal Club Sibiu.

Handbalul românesc s-a născut la Sibiu

Jocul de handbal a fost adus în România acum aproape 100 de ani. Primul meci de handbal din țara noastră a avut loc în anul 1921, la Sibiu, pe Stadionul Central, între Colegiul Brukenthal și Liceul de Fete Evanghelic, actualul Liceu Agricol. La vremea aceea, profesorul de educație fizică Wilhelm Binder s-a întors din Germania cu un vis împlinit, acela de a-i învăța pe tinerii din Sibiu un nou sport: handbalul. Astfel, Sibiul nu este doar un oraș cu o echipă de handbal. Este orașul cu primii jucători, primul antrenor, primul arbitru și primul meci de handbal.

Campanie pentru atragerea copiilor pe terenul de handbal

Handbal Club Sibiu și Clubul Sportiv Școlar Sibiu au demarat o campanie de conștientizare asupra nevoii copiilor de a face sport, pe care îi invită, cu mic, cu mare, la cursuri de handbal.

„Într-o perioadă în care lumea digitală acaparează zilnic tot mai multe ore din viața copiilor, vă propunem o alternativă sportivă. Nu mai sta pe gânduri și adu-ți copilul să desșlușească tainele unui sport fascinant”, se arată în video-ul lansat de curând pe pagina oficială de Facebook Handbal Club Sibiu.

Pentru detalii privind înscrierile, părinții sunt rugați să îl contacteze pe prof. Matei Damian, la numărul de telefon 0744470425.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*