De la classic, la tango finesse

Fernando Mihalache, unul dintre cei mai apreciați acordeoniști autohtoni, va susține la Sibiu un recital intitulat “De la classic la tango finesse”.

Evenimentul va avea loc luni, 2 martie, de la ora 19.00, în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar rezervarea se poate face online.

Programul stagiunii Icon Arts continuă cu un concert care propune evoluția muzicii: de la repertoriul clasic la cel modern. În cadrul spectacolului, se vor prezenta adaptările pentru acordeon și lucrări compuse de mari artiști, printre care: J.S. Bach, G. Fr. Händel, W.A. Mozart, Fr. Chopin, P.I. Ceaikovski, A. Dvořák, E. Doga, A. Piazzolla, R. Galliano. În cadrul spectacolului se poate descoperi patrimoniul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, fiind o expoziție special realizată cu inspirația programului serii.

Partenerii evenimentului, Senator Wines, organizează o degustare de vinuri la finalul serii.

Sibienii interesați să participe la recitalul “De la classic la tango finesse” pot solicita rezervarea locurilor la adresa rezervari.ucimr@gmail.com.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*