De la Cluj Arena și Sala Polivalentă, la bijuteria din Bănie. Se poate și la Sibiu?

Noul stadion ”Ion Oblemenco” are ceva în comun atât cu Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, cât și cu Cluj Arena, și anume consorțiul de firme care s-a ocupat de aceste bijuterii. Con-A, compania sibiană de construcții care a realizat două mari infrastructuri în Cluj, a început să fie un punct de referință și pentru alte mari orașe din România.

foto: gsp.ro

Aceeași firmă care a realizat Sala Polivalentă și Cluj Arena, a reușit să pună în picioare un stadion de care toată Craiova este mândră. ”Consider că prin construcția de stadioane ne facem cunoscuți publicului larg, în special iubitorilor de sport”, a mărturisit președintele grupului Con-A, Mircea Bulboacă.

Noul stadion ”Ion Oblemenco” din Craiova va fi inaugurat mâine, la partida dintre CS „U” Craiova și Slavia Praga, de la ora 20.00.

Slavia Praga joacă în Europa League, în grupă cu formații importante precum Villarreal, Astana și Maccabi Tel Aviv.

Înaintea meciului, cu aproximativ două ore şi jumătate, va exista un spectacol la care vor participa foarte multe nume cunoscute din showbiz care şi-au declarat dragostea pentru echipa din Bănie. Printre artişti se vor număra Tudor Gheorghe, Cristi Minculescu, Andrei Păunescu, dar şi îndrăgitul actor Mihai Bobonete.

”Suntem onorați să oferim în exclusivitate atât suporterilor olteni, cât și celorlalți iubitor ai fotbalului românesc, vestea mult așteptată! Arena din Bănie este gata. Astăzi, 7 noiembrie 2017, încheiem în mod oficial procesul de recepție la terminarea lucrărilor.” a fost mesajul publicat de Compania Națională de Investiții, prin care se anunța finalizarea stadionului.

Arena va avea 30.939 de locuri, 600 dintre acestea vor fi rezervat persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor. Presa are un total de 624 de locuri rezervate, cu toate dotările necesare, iar spectatori vor avea la dispoziție 27.646 de locuri. Din punct de vedere tehnic, bijuteria din Bănie va avea cinci etaje, care vor îngloba un hotel, restaurant, spaţiile funcţionale pentru echipe şi oficiali, pentru presă şi comentatori, locuri şi spaţii conexe pentru publicul general şi VIP, loje Sky Box, parcare subterană, spaţii tehnice şi pentru personalul auxiliar. Suprafața construită la sol pentru stadion va fi de 21.718 metri pătrați. Valoarea lucrărilor de reconstrucție este de 240 de milioane de euro.

Și foștii jucători ai Craiovei sunt impresionați de noul stadion. „Este un stadion extraordinar. Chiar mai glumeam cu Emil Săndoi, acum o săptămână, când am participat la o acţiune şi am intrat şi noi pe iarba verde şi vorbeam: «Doamne, dacă am putea să mai jucăm și noi pe un asemenea stadion!». Noi ne-am făcut datoria în acea perioadă, acum urmează alte generaţii de jucători care, sper eu, să ne calce pe urme. Văd că unii dintre ei au început să cocheteze cu echipa naţională, ceea ce este un lucru foarte bun. Sper ca la inaugurare toate locurile să fie ocupate şi lumea să participe cu tot sufletul la această inaugurare, pentru că acest stadion şi această echipă meritau să fie ale oraşului Craiova”, a declarat Nicolae Ungureanu.


Raluca SAS

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*