Demostene Andronescu, poetul din spatele gratiilor, la Sibiu

Organizația Tinerilor din Sibiu și Fundația Sfinții Închisorilor vă invită marți, 5 mai 2015, de la ora 18:00 să-l ascultați pe Demostene Andronescu, unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai închisorilor politice comuniste. Incursiunea în versuri prin închisori va avea loc la Aula Magna a Facultății de Medicină “Victor Papilian” din Sibiu (Str. Lucian Blaga, nr 2A).
Astăzi octogenar, Demostene Andronescu rămâne una dintre vocile lirice cele mai pure şi mai reprezentative ale închisorilor politice din România.
Volumul „Peisaj lăuntric” este testamentul liric al unei vieţi mucenicite, dar şi filă din testamentul unei generaţii fără noroc(cartea e închinată, de altfel, „Generaţiei mele de Don Quijoţi striviţi de prea marele lor vis”). 
O poezie care se mişcă între suferinţă şi iertare, între omeneasca “Îndoială”(a se vedea poezia cu acest titlu, dedicată lui V. Voiculescu) şi credinţa în numele căreia merită să mori:
„Credinţa mea, sporită strop cu strop,
O-nscriu ca pe-un inel de foc pe zare,
Iar taina ca pe-o umbră mi-o îngrop
La temelia lumii viitoare.”
(“Testament”).
Cartea cuprinde ilustrații-gravuri de Cristina Stratulat, este prefațată de Claudiu Târziu, cu o postfață de Răzvan Codrescu si un interviu cu autorul despre geneza si semnificația poeziilor sale.
„Nebun, da, sunt nebun!
Dar, lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ţi s-ar usca şi ramuri, şi tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină.
Şi-ai fi de tot comună şi banală,
Şi viaţa ţi-ar fi searbădă şi goală,
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri în locul lor nebunii.”
(“Nebunul”)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*