Deputatul Constantin Şovăială a părăsit grupul PNL: nu pot să fiu părtaș la implozia celui mai mare partid de dreapta din România

Deputatul Constantin Şovăială a părăsit grupul PNL.
„Azi am cerut cuvântul pentru a informa plenul Camerei Deputaților, că mă retrag din Grupul Parlamentar al PNL și îmi voi continua activitatea ca deputat neafiliat. Câteva motive invocate sunt: nu pot să girez politici și nici să fac politică atât de departe de români, nu pot rămâne alături de oameni care calcă în picioare munca a milioane de liberali și nu pot să fiu părtaș la implozia celui mai mare partid de dreapta din România. Pilonii pe care era construit PNL s-au demolat de cei care au fost puși să-i întărească. Eu cred în valori liberale și democratice, nu în lideri providențiali”, scrie acesta pe Facebook.
El spune că sibienii l-au trimis în Parlament să lucreze la proiecte care „DEZVOLTĂ ROMÂNIA”, nu la proiecte care împing țara dintr-o criză în alta.
„Oamenii mi-au oferit încrederea lor pentru A SCĂPA ȚARA DE PSD, nu de a face înțelegeri cu acest partid. Cetățenii au votat PNL pentru A FACE O COALIȚIE DE DREAPTA cu care să guvernăm 4 ani, nu câteva luni după care să provocăm cea mai mare criză politică din ultimul deceniu. Rămân în Parlament, neafiliat la un grup parlamentar. Voi veghea la respectarea legilor și nu voi gira niciun proiect împotriva bunului simț. Rămân liberal, aproape de oamenii de dreapta și, mai ales, alături de sibienii care încă mai așteaptă un PNL așa cum le-am promis la alegeri”, adaugă deputatul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*