Digi24: După ultimatumul lui Orban, firma care a câștigat licitația pentru măștile destinate persoanelor defavorizate a început livrarea lor

Firma Naguma Medical Supply, care a câștigat licitația pentru 115 milioane de măști care vor fi distribuite gratuit românilor din categoriile defavorizate, a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că a livrat primele 10 milioane de măști, după ce cu o zi în urmă premierul Ludovic Orban amenința că va rezilia contractul.

„În acest weekend Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică, a deschis noi centre pentru primirea măștilor medicale. Naguma va continua să distribuie măștile pe parcursul săptămânii, 10 milioane fiind livrate chiar astăzi.

Măștile achiziționate vor fi distribuite gratuit de către Minister unui număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate”, se arată în comunicatul de presă al companiei.

Într-o declarație făcută marți, premierul Ludovic Orban a declarat că a fost informat de ministrul Sănătății că a început livrarea măștilor și a precizat că firma care a câștigat contractul trebuie să livreze în următoarele 7 zile și restul măștilor, altfel contractul va fi reziliat.

„S-a intrat într-o perioadă de livrare. Înțeleg că s-a livrat o primă cantitate în cursul acestui weekend și că firma va livra în 7 zile. Dacă nu va avea capacitatea se trece la firma următoare”, a declarat Ludovic Orban.

Sursă: Digi24

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*